News

Nelu Tătaru nu crede că în 15 mai ar trebui să fie relaxate măsurile de restricție: „Nu vreau să mă gândesc la asta, recomandăm păstrarea acestor precauții”

26.04.2020 | 20:59
Nelu Tataru nu crede ca in 15 mai ar trebui sa fie relaxate masurile de restrictie Nu vreau sa ma gandesc la asta recomandam pastrarea acestor precautii
Ministrul Tătaru se opune relaxării totale a măsurilor în 15 mai. Foto: Nelu Tataru Ministrul Sanatatii transport masti combinezon coronavirus_INQUAM_Octav_Ganea_resize (4)
ADVERTISEMENT

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu este convins că în 15 mai ar trebui relaxate măsurile antiepidemice gândite de politicieni.

Nelu Tătaru, despre relaxarea măsurilor

Reprezentantul Guvernului Orban insistă că măsurile se vor lua progresiv doar pentru localitățile unde acest lucru va fi posibil. Pe scurt, o localitate unde există un număr mare de carantinați sau de infectați precum Suceava va fi ținută sub lacăt mai multă vreme decât o un județ unde numărul de infectați e minim, precum Harghita sau Olt.

ADVERTISEMENT

Nu vreau să mă gândesc la măsuri de relaxare. Dacă ați putut observa, începând de luni numărul de cazuri au variat, am plecat cu 190 de cazuri, azi avem 401. Avem peste 11.000 de persoane infectate cu Covid-19. Ca Minister, recomandăm păstrarea acestor precauții.

În situația în care vom avea o scădere a numărului de cazuri, decese, atunci putem vorbi de relaxare. Rămân la părerea că orice măsură trebuie luată gradual, corespunzător fiecărei localități în parte. Urmărim discuția dinamică, decidem în funcție de fiecare zonă ce putem face. Vedem atunci ce măsuri se pot restricționa, sau nu”, a declarat Tătarul la România TV.

ADVERTISEMENT
  • 11,036 de oameni s-au infectat cu coronavirus în România
  • 619 oameni au murit din cauza coronavirus în România

Streinu-Cercel, contrat de Tătaru

Ministrul Tătaru a comentat, din nou, înlăturarea doctorului Adrian Streinu-Cercel din fruntea Comisiei anti-Covid. „Domnul Cercel a avut și în data de 11 o ieșire publică, nu putea rămâne atâta timp cât punctul său de vedere nu corespunde Ministerului Sănătății și al Guvernului”, a concluzionat Tătaru.

ADVERTISEMENT

Streinu-Cercel a revoltat opinia publică printr-o serie de declarații prin care cerea guvernului să izoleze bătrânii sau să oprească economia pentru 2 luni de zile. Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Ludovic Orban au fost cei mai categorici contestatari ai lui Streinu-Cercel.

Ce se relaxează, de fapt, după 15 mai?

Românii, închiși în case de mai bine de o lună, așteaptă cu nerăbdare ziua de 15 mai pentru a se „relaxa”, însă specialiștii avertizează că măsurile de relaxare nu vor schimba mare lucru în viețile oamenilor.

ADVERTISEMENT

Într-adevăr, populația va putea să iasă din casă fără declarația pe propria răspundere, însă masca de protecție va fi obligatorie în spațiile publice închise, dar și în mijloacele de transport în comun.

Mai mult, hotelurile, Mall-urile, restaurantele vor rămâne deschise, iar adunările mari vor fi interzise. Așadar, șansele ca oamenii să revină la vechile obiceiuri sunt nule. Mai mult, vor rămâne închise cabinetele stomatologice, astfel că persoanele cu probleme dentare vor constata cum aceste probleme se vor agrava și mai mult, în așteptarea adevăratei relaxări. Relaxare care nu va avea loc decât atunci când epidemia de coronavirus va fi învinsă.

 

ADVERTISEMENT
Tags: