News

Nelu Tătaru vrea să preia conducerea medicală a spitalelor. Cum explică această măsură

04.06.2020 | 15:17
Nelu Tataru vrea sa preia conducerea medicala a spitalelor Cum explica aceasta masura
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că instituția unde este șef vrea să preia conducerea medicală a spitalelor. Sursă foto: INQUAM Photos George Calin
ADVERTISEMENT

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că instituția unde este șef vrea să preia conducerea medicală a spitalelor.

Nelu Tătaru vrea să preia conducerea medicală a spitalelor

Prezent într-o vizită la noul spital din Mioveni, Nelu Tătaru a precizat că își dorește ca Ministerul Sănătății să preia conducerea medicală a tuturor unităților, așa cum s-a întâmplat în starea de urgență.

ADVERTISEMENT

Ministrul a explicat că spitalele ar urma să depină în continuare de autorităţile locale din punct de vedere financiar, dar vrea această schimbate ”pentru o activitate medicală şi de calitate, dar şi complexă”.

”Dacă în această pandemie nu aveam coordonarea, nu puteam, oricât aş fi mers eu pe la fiecare spital, să aduc modificări acelui management şi gândiţi-vă că au fost focare importante”, a declarat Tătaru.

ADVERTISEMENT

Parlamentul a trecut din nou spitalele în subordinea autorităţilor locale după ieșire din starea de urgență

Ministrul Sănătăţii a anunţat, miercuri seară, că liberalii iau în calcul modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, act normativ despre care Nelu Tătaru susţine că a cunoscut o mie de modificări.

Pe durata stării de urgenţă, prin decretul prezidenţial, coordonarea spitalelor a trecut la Ministerul Sănătăţii, ceea ce a permis instalarea unor manageri militari la anumite unități, sau înlocuirea unor directori a căror activitate a fost considerată nesatisfăcătoare.

ADVERTISEMENT

Guvernul ar fi vrut ca situaţia să fie în vigoare şi pe durata stării de alertă, dar PSD a criticat vehement această decizie, acuzând numiri politice. Parlamentul, la încuviinţarea stării de alertă, a trecut din nou spitalele în subordinea autorităţilor locale.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că România ar putea renunța la obligativitatea purtării măștilor în spații închise în momentul în care în țara noastră nu vor mai exista cazuri noi de îmbolnăvire și focare de coronavirus.

ADVERTISEMENT

De asemenea, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că autoritățile pregătesc o a treia etapă a relaxării măsurilor de combatere a epidemiei de COVID-19, în care este posibil să se renunțe la obligativitatea purtării  măștilor.

ADVERTISEMENT