Finanțatorul clubului din Gruia a dezvăluit că se ajunsese într-un stadiu extrem de avansat al negocierilor cu Ajax, doar că acordul dintre cele două cluburi s-a produs cu foarte puțin timp înainte de închiderea ferestrei de mercato din această vară, astfel încât a fost nevoie ca totul să fie pus pe hold pentru moment.
Astfel, Varga a dat de înțeles cu această ocazie că interesul clubului din Amsterdam pentru transferul lui Louis Munteanu a rămas de actualitate, astfel încât se poate crede în mod clar că sunt șanse destul de mari ca „lăncierii” să revină cu o ofertă și în această iarnă.
De asemenea, omul de afaceri a mai vorbit și despre varianta Valencia, despre care FANATIK a informat în exclusivitate în urmă cu ceva timp, și a punctat că aceste două cluburi au rămas singurele care sunt dispuse să achite o sumă de transfer de aproximativ 17 milioane de euro, plus diferite bonusuri de performanță, care ar duce tranzacția la valoarea totală de 20 de milioane de euro. Este cunoscut faptul că în trecutul apropiat și francezii de la Rennes s-au arătat interesați de Munteanu, dar se pare că această chestiune s-a stins ulterior pe parcurs.
Așadar, în acest context, concluzia lui Neluțu Varga vizavi de acest subiect a fost una simplă și clară: negocierile se vor relua la începutul anului viitor și astfel pare că sunt șanse foarte mari ca transferul să se realizeze în cele din urmă, bineînțeles în condițiile financiare dorite de ardeleni.
„Adevărul despre transferul lui Louis Munteanu este că am fost la un pas să îl vindem la Ajax în ultima zi de mercato, dar nu ne-am mai încadrat cu timingul, fiindcă înțelegerea am făcut-o în jurul orei 6 după-amiaza și mai erau la dispoziție doar câteva ore.
Ajax și Valencia sunt, în momentul de față, singurele cluburi dispuse să plătească în condițiile cerute de noi, adică 15-17 milioane de euro plus procente și bonusuri, astfel încât transferul s-ar putea duce la 20 de milioane de euro. E o discuție care se va reactiva în mercato de iarnă și sperăm că atunci Dumnezeu să îl țină sănătos pe Louis și să ne ajute în campionat”, a spus Neluțu Varga, potrivit gsp.ro.