Sport

Neluțu Varga a luat decizia după întâlnirea cu Dan Petrescu! Anunț despre viitorul antrenorului de la CFR Cluj: „Asta am hotărât”

Neluțu Varga a luat o decizie cu privire la Dan Petrescu după ce acesta s-a întâlnit cu Dan Petrescu pentru a-i stabili viitorul.
23.12.2024 | 21:24
Nelutu Varga a luat decizia dupa intalnirea cu Dan Petrescu Anunt despre viitorul antrenorului de la CFR Cluj Asta am hotarat
Neluțu Varga a luat decizia după ce s-a întâlnit cu Dan Petrescu. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate întâlnirea decisivă dintre Neluțu Varga și Dan Petrescu. După discuția purtată, patronul lui CFR Cluj a luat decizia de a-l păstra pe tehnician, fiind de părere că în continuare este cea mai bună soluție pentru echipă.

Neluțu Varga a luat decizia după ce s-a întâlnit cu Dan Petrescu

Neluțu Varga a luat o hotărâre cu privire la Dan Petrescu, mai ales după ce antrenorul a reușit să treacă echipa de faza grupelor Cupei României Betano, terminând și anul pe locul 5 în campionat, cu 35 de puncte.

ADVERTISEMENT

„Am discutat și am hotărât că va rămâne Dan Petrescu. Am analizat mai bine situație și am în continuare încredere în el. Cred că este cea mai bună variantă pentru CFR, în acest moment”, a spus Neluțu Varga, conform prosport.ro.

Patronul CFR-ului a fost supărat după înfrângerea suferită de echipa sa în derby-ul orașului contra Universității Cluj, scor 2-3, dar și după remiza din deplasarea cu Unirea Slobozia, scor 1-1.

ADVERTISEMENT

În cele din urmă, trupa antrenată de Dan Petrescu a reușit o victorie în Giulești, în fața Rapidului, în Cupa României Betano, scor 2-0, și o victorie în ultimul meci al anului împotriva Oțelului Galați, scor 3-2.

ADVERTISEMENT

„Rămânem cu anumite regrete!”

Dan Petrescu a vorbit la finalul meciului cu Oțelul Galați, recunoscând că rămân unele regrete și lucruri pe care și-ar fi dorit să le gestioneze altfel pe parcursul campionatului:

Cele 3 puncte sunt meritate, am făcut un joc consistent. Cel puțin un gol l-am făcut cadou. I-am reintrodus în meci, dar reacția incredibilă a băieților ne-a asigurat un sfârșit de partidă mai liniștit.

ADVERTISEMENT

Știam că dacă ne ridicăm la nivelul lor de intensitate, vom avea câștig de cauză pentru că, din punctul nostru de vedere, calitatea e de partea noastră”.

Știam că o să arunce mingi direct spre atacant, sunt jucători agresivi, puternici, dar ne-am descurcat destul de bine și aici s-a făcut diferența.

Când termini cu o victorie, parcă rămâi cu gustul ei. Dacă e să analizăm ultimele 6 luni, rămânem cu anumite regrete. Am pierdut multe puncte ușor, am pierdut și acea calificare în Conference League, dar pășim spre vacanță cu această victorie”, a mai spus Dan Petrescu.