Sport

Neluțu Varga, efort financiar de 1,1 milioane de euro după Petrolul – CFR Cluj 2-5! Lui Dan Petrescu i-a revenit zâmbetul. Exclusiv

A doua zi după ce campioana CFR Cluj a câștigat la scor de maidan cu Petrolul, la Ploiești, patronul Neluțu Varga le-a umplut conturile jucătorilor cu peste 1 milion de euro!
01.03.2023 | 19:28
Nelutu Varga efort financiar de 11 milioane de euro dupa Petrolul  CFR Cluj 25 Lui Dan Petrescu ia revenit zambetul Exclusiv
Patronul campioanei CFR Cluj, Neluțu Varga a plătit jucătorilor și antrenorilor primele de titlu de peste 1 milion de euro. Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a pornit în urmărirea liderului Farul Constanța, iar ultimele etape au însemnat victorii pentru trupa lui Dan Petrescu. După cele două eșecuri consecutive cu FCSB și Universitatea Craiova, campioana și-a revenit în SuperLiga.

Neluțu Varga a plătit primele de titlu jucătorilor și staff-ului lui Dan Petrescu după Petrolul – CFR Cluj 2-5. Este vorba despre circa 1,1 milioane de euro!

Dan Petrescu și ai săi au învins în ultimul meci din runda cu numărul 27 la Ploiești, 5-2 cu Petrolul! Este un rezultat deloc caracteristic pentru echipa „Bursucului”, dar chiar și așa antrenorul a avut ceva de reproșat la final.

ADVERTISEMENT

Sunt supărat că am luat două goluri. Sunt fericit că am marcat de cinci ori, dar dacă luăm două goluri, nu câștigăm campionatul. În timp ne curățăm dacă primim două goluri. Campionatele le câștigă apărarea, nu atacul”, a răbufnit Petrescu. El era supărat și din cauza situației lui Cephas Malele, FANATIK dezvăluind în exclusivitate că acesta a dispărut de la echipă după returul cu Lazio.

A doua zi după victoria de la Ploiești, lui Dan Petrescu i-a revenit zâmbetul pe buze. Din informațiile FANATIK, Neluțu Varga a făcut un efort financiar considerabil și le-a plătit tuturor, jucători și antrenori, primele de titlu pentru sezonul anterior. Este vorba de circa 1,1 milioane de euro, o sumă impresionantă care a readus buna dispoziție în vestiarul clujean.

ADVERTISEMENT

Jucătorii lui CFR Cluj au încasat prime de titlu între 30.000 și 50.000 de euro, Dan Petrescu a fost premiat cu 100.000 de euro!

Primele de titlu au fost puțin diferite de la jucător la jucător, în funcție de numărul de meciuri jucate, dar și de statutul în cadrul echipei. Cei care au jucat mai puțin au încasat „doar” 30.000 de euro, în timp ce oamenii de bază, în frunte cu căpitanul Camora, veteranul Ciprian Deac, internaționalul Andrei Burcă sau Nana Boateng au luat prima maximă: 50.000 de euro de căciulă!

În ceea ce-l privește pe Dan Petrescu, tehnicianul are trecute în contract bonusurile de titlu, de cupe europene, de victorii. FANATIK a dezvăluit la vremea respectivă că prima de titlu a „Bursucului” este de 100.000 de euro. Petrescu a încasat cel mai mare bonus dintre toți cei de la CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

De fapt, în noul contract care i s-a pregătit tehnicianului și despre care Neluțu Varga a dat detalii exclusive la FANATIK SUPERLIGA, bonusurile propuse de patronat sunt substanțial îmbunătățite. Varga i-a propus lui Petrescu o prelungire pe încă 5 ani a contractului, care expiră în vara lui 2024. Semnarea noului act este aproape.

CFR Cluj are de primit 5,2 milioane de euro de la UEFA pentru parcursul din sezonul 2022/2023

Decizia achitării acum a primelor de titlu a fost luată de patron după ce echipa a terminat parcursul european. CFR Cluj a părăsit Conference League după barajul pentru optimile de finală, 0-1 și 0-0 cu Lazio Roma. Varga le promisese jucătorilor un bonus total de 200.000 de euro dacă ar fi reușit să lase acasă formația lui Maurizio Sarri.

ADVERTISEMENT

În urma parcursului european din acest sezon, campioana României va încasa de la UEFA 5,2 milioane de euro, detalii financiare despre care FANATIK a scris recent. Această sumă a mai redresat balanța financiară a clubului condus de Neluțu Varga.

Patronul celor de la CFR Cluj a vorbit la finalul anului trecut, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, despre banii pe care i-a investit la club din 2017 încoace și despre datoria pe care o are de recuperat. Varga consideră că o eventuală calificare în sezonul următor în grupele unei competiții europene îl aduce aproape de a-și recupera toată investiția.

Dacă Dumnezeu ne ajută și intrăm sezonul următor în grupele Europa League, minim, eu zic că suntem la egalitate. Că-mi recuperez tot ce am investit. Sincer, nu mai văd atât de imposibil planul de a-mi recupera banii. Acum un an aveam o mare supărare pentru că nu vedeam luminița de la capătul tunelului. Acum nu mai am”, a dezvăluit Neluțu Varga în exclusivitate pentru FANATIK.

  • 18 milioane de euro este bugetul campioanei CFR Cluj în actualul sezon competițional
  • 300.000 de euro este contractul anual (fără bonusuri!) al lui Dan Petrescu la CFR Cluj, actualul angajament fiind valabil până la 30 iunie 2024
ADVERTISEMENT