Lorenzo Biliboc (19 ani) a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști de la CFR Cluj în acest sezon, iar acum ar putea face obiectul unui transfer de răsunet în străinătate. Neluțu Varga, finanțatorul clubului din Gruia, a oferit câteva detalii relevante în acest sens. Tânărul fotbalist născut la Torino a fost crescut în academia celor de la Juventus, iar în prezent „Bătrâna Doamnă” încă deține 25 de procente dintr-un viitor transfer al jucătorului.
În acest context deci, este perfect firesc ca Varga să aibă pretenții financiare destul de mari când vine vorba despre o cedare a lui Biliboc, chestiune care pare că ar avea șanse destul de mari să se realizeze chiar în această vară, după cum a transmis chiar omul de afaceri. El a anunțat că de puțin timp au început deja să se desfășoare anumite discuții privitoare la acest potențial transfer, fără a oferi însă mai multe detalii în acest sens.
De asemenea, Neluțu Varga a spus cu această ocazie și că își dorește suma de 4.5 milioane de euro pentru Lorenzo Biliboc, dar și 20 de procente dintr-un eventual viitor transfer al acestuia. „Pentru Lorenzo Biliboc vreau 4,5 milioane de euro și 20% dintr-un eventual transfer. Pentru o sumă mai mică de atât nici nu discut. Momentan nu a venit nicio ofertă oficială la club pentru el, dar sunt interese și suntem la început de discuții”, a spus Neluțu Varga, potrivit gsp.ro.
Recent, cu ocazia unui interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK, Lorenzo Biliboc a explicat pe larg cum a decurs drumul său în fotbal, de la începuturile în academia celor de la Torino până la mutarea la Juventus și transferul la CFR Cluj: „Am început de când eram mic. Tatăl meu a fost cel care mi-a dat pasiunea asta pentru minge. Îmi aduc aminte că mergeam mereu cu tatăl meu la fotbal când juca el. Așa a apărut pasiunea. Mă lua cu el când juca. Am început fotbalul în satul meu. M-am născut într-un sat mic și mai târziu am ajuns la Torino. Am făcut acolo fotbal doi-trei ani și abia după aceea am plecat la Juventus. Eu în Ivrea m-am născut. Sunt foarte mulți români acolo. Am jucat într-un Torino – Juventus.
Am jucat în derby și atunci cineva m-a văzut și mi-a propus să merg la Juventus. Aveam 14 ani. A fost decizia mea. (n.r. Despre părinți) Sigur, m-au ajutat foarte mult să înțeleg unde mă voi duce. Au fost fericiți pentru mine. Oferta de la CFR a venit când am terminat sezonul de Primavera cu Juventus. Nu mă așteptam să vină o ofertă din străinătate pentru mine! Când am auzit că am posibilitatea să plec și oferta e chiar din România, am fost fericit”.