Daniel Pancu a preluat-o pe CFR într-o perioadă extrem de dificilă, dar a reușit să o ducă în play-off. În extaz după victoria cu Farul, Neluțu Varga a promis că va acorda niște prime speciale.
Imediat după încheierea meciului Farul – CFR Cluj 1-2, din etapa a 29-a a SuperLigii, patronul grupării din Gruia a avut numai cuvinte de laudă pentru Daniel Pancu, omul care a resuscitat o echipă aflată în pragul colapsului.
”Sunt extrem de bucuros și mândru de ce au făcut Pancu și jucătorii. Merită toate felicitările. Mai ales leul de Pancu! Nu am îndrăznit să sper că vom prinde play-off-ul, mai ales într-o asemenea manieră, dar toți din club au muncit extraordinar.
Le mulțumesc că au arătat din nou spiritul pe care îl avea echipa în trecut și îi voi recompensa pe măsură. Se vede că toți se dăruiesc. Sunt sigur că și în Cupă și în play-off vor juca la fel de bine, cu aceeași dăruire și determinare.
Nu vreau să pun presiune pe băieți de acum înainte, îi las să-și facă treaba în continuare. Eu voi fi alături de ei la fiecare meci, și cu sufletul, dar și financiar pentru că așa merită. O să mă țin de cuvânt cu tot ce le-am promis, cu acele prime speciale”, a declarat Varga, pentru gsp.ro.
Adus în locul lui Andrea Mandorlini la începutul lunii noiembrie, Daniel Pancu a preluat-o pe CFR Cluj în momentul în care avea doar 13 puncte adunate în 15 etape și se afla pe locul 13, care duce la baraj.
Deși puțini mai credeau că ardelenii își vor reveni din criza care îi lovise, fostul selecționer al naționalei de tineret a României a făcut adevărate minuni și a înregistrat 12 victorii, dintre care 10 la rând, un rezultat de egalitate și a pierdut o singură partidă.
Înainte ca formația din Gruia să-și asigure locul în play-off, președintele Iuliu Mureșan a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA faptul că Daniel Pancu are o clauză prin care i se prelungește automat contractul.
”Pancone are clar în contract că dacă ne calificăm într-o cupă europeană, ceea ce e tangibil, prin Cupa României sau prin campionat, atunci se prelungește automat. Dar oricum și dacă nu, noi o să-i propunem prelungirea, asta e clar.
Eu i-aș da pe foarte mulți ani. Că e foarte bun antrenor. Trei ani e ceva normal și e tangibil. Poate chiar și mai mult. Dar trei ani. Sper să fie și el de acord. Dar sper să îmbunătățim și condițiile de la club.
Pentru că victoriile aduc victorii și bani și bunăstare. Crește și entuziasmul spectatorilor, crește și apetența unor sponsori să vină alături de echipa sau să crească aportul care e acum. Creștem pe toate părțile”, a spus Mureșan.