Ratarea calificării în cupele europene a însemnat o gaură mare în bugetul celor de la CFR Cluj. După plecarea mai multor jucători de bază, printre care și atacantul Daniel Bîrligea, care a mers la rivala FCSB, alți 3 fotbaliști se pregătesc să părăsească Gruia. Neluțu Varga a făcut anunțul.
În încercarea de a salva bugetul echipei, Neluțu Varga a fost nevoit să își lase jucătorii importanți să plece pe sume mari de bani. Se pare că alți 3 fotbaliști vor pleca după ce Daniel Bîrligea a semnat cu rivala FCSB.
Mai exact, patronul ardelenilor a dezvăluit că fundașii Anton Kresic, Matija Boben și Arlind Ajeti vor pleca de la echipa lui în următoarea perioadă, precizând și ce oferte există pentru aceștia.
„Kresic și Boben o să mai plece. Și Ajeti sper. Boben, Kresic și Ajeti cred că pleacă în Turcia. Pentru Ajeti avem interes din Arabia Saudită și Turcia.
Nu mai discutăm de veniri, numai copii, tineret”, a declarat Neluțu Varga despre jucătorii care urmează să părăsească CFR Cluj, pentru ProSport.
Ajeti a jucat titular pentru naționala Albaniei la EURO 2024 și obișnuia să se regăsească în primul „11” al celor de la CFR Cluj și în sezonul trecut. Se pare că în noua stagiune fundașul a fost mai mult rezervă la echipa din Gruia.
Despre situația jucătorului a vorbit și Cristi Balaj. Președintele ardelenilor a spus despre albanez că: „Ajeti e un jucător care în situația în care găsim o ofertă foarte bună va fi lăsat să plece.
E un jucător bun. E printre puținii jucători care au evoluat la Euro. (n.r. – De ce nu îl place domnul Petrescu?) Îi vede pe ceilalți mai buni.
Dacă este la CFR Cluj, înseamnă că nouă ne-a plăcut. Noi cei care l-am transferat”, a declarat Cristi Balaj, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
Dan Petrescu s-a bazat în general pe jucători experimentați la echipele pe care le-a antrenat, mai ales la CFR Cluj, unde a câștigat mai multe titluri în Superliga. Se pare că „Bursucul” trebuie să schimbe tactica, la cererea lui Neluțu Varga.
Potrivit Prosport, Neluțu Varga i-ar fi transmis lui Dan Petrescu că jucătorii tineri din echipă trebuie să aibă prioritate și să fie folosiți în perioada următoare. Necalificarea în UEFA Conference League a atras după ea ratarea unor sume de bani importante, cu care CFR Cluj putea să facă performanță.