CFR Cluj va avea parte de un meci de foc în etapa cu numărul 17 din SuperLiga României, iar o victorie ar fi excelentă pentru formația antrenată de Dan Petrescu. Neluțu Varga a anunțat că în iarnă vor fi mișcări de trupe în Gruia, acesta fiind decis să câștige titlul în acest sezon.
CFR Cluj are o linie bună de clasament după 16 etape, iar formația antrenată de Dan Petrescu speră să câștige derby-ul cu Rapid, pentru a pune presiune pe rivala Universitatea Cluj. Până atunci, patronul celor de la CFR Cluj a anunțat clar intențiile sale în acest sezon.
Neluțu Varga nu concepe că CFR Cluj să rateze titlul în acest sezon, în ciuda faptului că a pierdut foarte mulți jucători importanți la începutul campionatului, cea mai importantă plecare fiind cea a lui Bîrligea. Finanțatorul echipei din Gruia a și băgat însă mâna adânc în buzunare, când a decis să-l transfere definitiv pe Louis Munteanu de la Fiorentina.
Dan Petrescu s-a plâns în nenumărate rânduri de lotul slab pe care îl are la dispoziție, iar Varga a afirmat acum că va întări cu siguranță echipa încă din această iarnă, pentru a fi sigur că CFR Cluj va lupta pentru un nou titlu în SuperLiga României.
„Sunt bani de transferuri. Normal că nu sunt zece milioane pentru transferuri, dar nici la alte echipe nu sunt atâția bani. Clubul are bani, dar mai trebuie să completezi.
Bineînțeles că se vor face transferuri în iarnă. Vor veni jucători. Iar în vară discutăm de titlu. Să nu-și închipuie cineva că ne batem la locul doi. Pentru mine nu există locul doi”, a declarat Neluțu Varga, potrivit ProSport.
CFR Cluj – Rapid este capul de afiș al etapei cu numărul 17 din SuperLiga României. Cele două formații au remizat în meciul tur, scor 2-2, Rapidul reușind să egaleze atunci în al șaptelea minut de prelungire.
Fără gol primit în ultimele cinci meciuri consecutive, Victor Angelescu a surprins în cadrul emisiunii „Suflet de rapidist” și a transmis că s-ar mulțumi cu un punct din confruntarea din Gruia.
„Dar e un meci greu, cu o contracandidată, e clar că sunt oricum peste noi, se bat la titlu, un rezultat de egalitate n-ar fi poate cel mai rău, dar eu personal știu ce echipă avem, știu ce putem și sunt convins că Marius (n.r. – Șumudică) va aborda meciul ca să câștigăm cele trei puncte.
100% pleacă favorită CFR-ul! Asta e clar. Joacă acasă, sunt în fața noastră în clasament și istoria ultimilor ani… până la urmă CFR-ul a câștigat cele mai multe titluri.
Pleacă favorită, dar eu cred că avem un lot foarte bun, un antrenor foarte bun și sper să facem un meci bun, să scoatem punct sau puncte. Eu sper sincer la cele trei puncte”, a declarat Victor Angelescu.