Sport

Neluțu Varga l-a ridicat în slăvi pe Dan Petrescu înainte de CFR Cluj – Rapid: „E cel mai bun! Le-am spus și jucătorilor”

Neluțu Varga își arată susținerea pentru Dan Petrescu, spunând că antrenorul este cel mai bun și că speră să ia campionatul.
11.04.2025 | 21:44
Nelutu Varga la ridicat in slavi pe Dan Petrescu inainte de CFR Cluj  Rapid E cel mai bun Leam spus si jucatorilor
Neluțu Varga își arată susținerea față de Dan Petrescu. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Patronul CFR-ului este mulțumit de felul în care evoluează echipa sa și spune că se vede munca tuturor și a antrenorului. În plus, acesta recunoaște că se aștepta la un joc bun colectiv, ținând cont că jucătorii au fost aleși cu grijă în vară. CFR Cluj o înfruntă pe Rapid, luni, 14 aprilie, ora 20:30, în etapa a 4-a din play-off-ul SuperLigii.

Neluțu Varga își arată susținerea față de Dan Petrescu

Neluțu Varga și-a arătat susținerea față de Dan Petrescu, fiind de părere că acesta este cel mai bun antrenor din SuperLiga 1: „Îmi place cum joacă echipa. Sunt mulțumit și mă bucur că, încet, se vede munca tuturor.

ADVERTISEMENT

Sper să ne îndeplinim obiectivele. Normal că sperăm că vom câștiga titlul. Sper să se continue să joace tot așa. Sincer, eu m-am așteptat să jucăm bine, pentru că am știut ce jucători s-au ales în vară.

Știam capacitatea lui Dan de a forma o echipă puternică și a face față presiunii. Din punctul ăsta de vedere, Dan Petrescu este cel mai bun”, a mai spus Neluțu Varga, conform prosport.ro.

ADVERTISEMENT

„Am făcut un sezon excelent!”

Dan Petrescu a vorbit recent despre evoluția echipei sale, mărturisind că sezonul CFR-ului a fost unul excelent, deși a spus că ar fi meritat mai multe puncte dacă jucătorii ar fi fost mai pragmatici:

„Până în acest moment au făcut un sezon excelent. Sincer, nu mă așteptam să facă un sezon așa bun, cu așa mulți jucători noi. Să fim sus, acolo și în campionat și în cupă. Dar, păcat că nu se vede pe clasament”.

ADVERTISEMENT

„Cred că meritam mult mai multe puncte și le-am spus jucătorilor că trebuie să fim mai pragmatici. Am jucat excelent, am ratat 15 ocazii, meci de meci și să fim mai atenți și la finalizare”, a mai spus Dan Petrescu. CFR Cluj este pe locul doi în campionat, la două puncte în spatele FCSB-ului, și s-a calificat în semifinalele cupei.

ADVERTISEMENT