Neluţu Varga se află în Africa, acolo unde are mai multe afaceri. În spaţiul public a apărut un zvon conform căruia ar fi sechestrat pe “Continentul Negru” pentru că are nişte datorii pe care nu poate să le achite.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, patronul celor de la CFR Cluj a vorbit din Africa despre această situaţie, spunând că el este acolo cu munca şi cu afaceri. Varga s-a declarat stupefiat de zvonurile care apar:
“Cei care au scos acest zvon, sunt bolnavi la cap. Numai de la oameni care n-au ce face şi n-au niciun viitor pot apărea zvonurile acestea. Eu sunt plecat în interes de business în Africa.
Am şi companii şi business-uri de mulţi ani şi nu înţeleg cine are grija mea să spună că eu sunt sechestrat. O asemenea aberaţie n-am mai auzit. Sunt oameni nebuni, asemenea prostii…
N-au ce face, n-au niciun viitor şi se ocupă numai cu prostii aceşti papagali. Doar nişte oameni răi care au interes să defăimeze pe cineva. Asemenea prostii nu pot concepe.
Eu am patru companii aici, printre care şi două academii de fotbal. Eu mă ocup aici cu munca, nu am timp de poveşti istorice că cineva este sechestrat sau are datorii.
Dacă eram atât de dator, nu stăteam o lună să mă simt bine într-o ţară caldă, când la noi este frig. Am citit şi m-a lăsat stupefiat, pur şi simplu. Au o imaginaţie fabuloasă.
Vă daţi seama când îţi vede familia asemenea ştire. O fi adevărat, n-o fi adevărat. Cum dracu’ poţi să scoţi nişte poveşti de astea care îşi face treaba, munceşte, îşi plăteşte taxele.
Nu înţeleg de unde scot poveştile astea. Am academii şi în Ghana şi în Burkina Faso. În fiecare zi vorbesc cu familia, cred că de 10 ori. Am rămas stupefiat, pur şi simplu“, a spus Neluţu Varga la FANATIK SUPERLIGA.
Neluţu Varga a dezvăluit că se va întoarce în România peste o săptămână şi le-a transmis un mesaj celor care au lansat în spaţiul public informaţii cu privire la faptul că ar fi sechestrat:
“Mă voi întoarce săptămâna viitoare în România. Le doresc multă sănătate celor care n-au ce face şi inventează astfel de aberaţii. M-aş gândi să le transmit un mesaj mai intens.
Îi invit să se uite în oglindă, să vadă fiecare ce probleme are şi nu să vorbească de un alt personaj, care n-are legătură cu ei. Să îşi vadă de viaţa lor, de familia lor şi ar fi bine să se gândească la faptul că pot produce un şoc într-o familie.
Să se gândească la faptul că există un Dumnezeu acolo Sus şi s-ar putea să îi bată”, a spus Neluţu Varga din Ghana la FANATIK SUPERLIGA.