Anton Zingarevich este fiul miliardarului rus Boris Zingarevich, un personaj din cercul de apropiați ai președintelui Rusiei, Vladimir Putin, precum și partener de afaceri în anii ’90 al lui Dmitri Medvedev, fostul conducător rus. Aceștia dețin Ilim Group, una dintre cele mai mai mari companii rusești din industria celulozei, hârtiei și cherestelei. Conform Forbes, averea familiei Zingarevich e evaluată la aproximativ două miliarde de dolari.
Familia Zingarevich a vrut să investească în fotbal încă din 2004, când au fost foarte aproape să cumpere Everton pentru 20 de milioane de lire sterline. Fiul oligarhului rus a intrat în fotbal în mai 2012, când a devenit acționar majoritar la clubul englez Reading. În vara lui 2014 a renunțat la proiect după retrogradarea din Premier League.
Anton Zingarevich nu a putut sta departe de fotbal și pe 6 iulie 2021 a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al unui club de tradiție din fotbalul bulgar: Botev Plovdiv. Deși a investit sume importante, oligarhul rus nu a fost acceptat de către suporteri, mai ales de aripa dură a ultrașilor, care l-au contestat și i-au cerut să plece după ce echipa a rămas fără niciun jucător bulgar în componență pentru prima oară în istorie.
În 2023, Botev a terminat campionatul abia pe locul 10, iar sezonul următor s-a clasat abia pe locul 5 în condițiile în care a avut unul dintre cele mai mari bugete din campionat. Clubul a ajuns și în atenția FIFA într-o anchetă cu privire la transferurile de jucători minori realizate din Africa în Europa prin cluburi de pe „Bătrânul continent”. Anton Zingarevich a fost declarat persona non-grata și chiar a primit interdicție de 10 ani pe teritoriul Bulgariei, iar în cele din urmă a renunțat la finanțarea echipei la care juca la acel moment și Joonas Tamm, fostul jucător al FCSB, actualmente la Sepsi după plecarea de la Botev din cauza problemelor financiare.
Fiul oligarhului rus nu a putut să stea însă departe de fotbal și s-a implicat imediat după la un alt club. De această dată Alashkert, unde a cumpărat în vara lui 2025 pachetul majoritar de acțiuni de la afaceristul Bagrat Navoyan. FANATIK a aflat că Anton Zingarevich este în acest moment principalul finanțator al celor de la Alaskhert, adversara lui CFR Cluj din Conference League. Magnatul rus chiar va fi prezent la meciul retur de la Cluj.
Zingarevich deține o școală de fotbal în Rusia, unde crește jucători africani. Această academie funcționează ca o pepinieră pentru Alashkert, care și-a creat o strategie bazată pe jucători africani care au salarii foarte mici, de doar 2-3.000 de euro! Mai multe companii controlate de Zingarevich au finanțat și alte cluburi, precum Fremad Amager (Danemarca), Vista-Geledzhik (Rusia), Cheetah FC (Ghana), PSports Academy (Nigeria).
În 2022, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, Volodimir Zelensky a emis un decret prezidențial prin care Anton Zingarevich și părinții săi au fost sancționați și acuzați de „puternice legături cu regimul din Federația Rusă” și că „persoanele în cauză sunt responsabile de finanțarea unor acțiuni care subminează și amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”.