Neluțu Varga vrea să contureze o echipă puternică la CFR Cluj în lupta pentru titlu. Patronul ardelenilor și-a făcut planurile pentru perioada de mercato din iarnă și a anunțat că a pus ochii pe un atacant.
Neluțu Varga a vorbit și despre posibila ofertă pentru Andrea Compagno. Patronul fostei campioane a României a declarat că vrea să transfere un atacant din străinătate, însă a mărturisit că nu este vorba despre fostul fotbalist de la FCSB.
”Noi avem în vedere să transferăm un atacant, dar e vorba despre altcineva. E un fotbalist străin, care nu evoluează în România. Îl avem pe Louis Munteanu, care e jucătorul nostru, în care ne punem mare încredere.
Mai vrem un atacant pentru că ne dorim să ne batem la titlu“, a declarat Varga. După plecarea lui Daniel Bîrligea, CFR Cluj a rămas, totuși, cu trei atacanți centrali, însă patronul nu pare să fie foarte mulțumit de aceștia.
„Feroviarii” au cel mai bun atac din SuperLiga, alături de Universitatea Craiova (28 de goluri marcate), însă clujenii forțează, fiind pe urma unui nou atacant din străinătate.
Cei 3 atacanți de careu pe care Dan Petrescu îi are la dispoziție sunt Peter Michael (cu două goluri înscrise), Louis Munteanu (care a înscris 6 goluri în 13 meciuri și totodată bifează și regula U21) și Virgiliu Postolachi ( internațional moldovean readus în SuperLiga după ce a mai trecut și pe la UTA Arad, care a înscris 3 goluri pentru clujeni până acum).
Chiar dacă Postolachi are doar 3 goluri pentru CFR, execuțiile sale au adus clujenilor punct sau puncte. Atacantul de 24 de ani a înscris singurul gol din victoria cu Gloria Buzău și o dublă în meciul cu Sepsi OSK, reușind să aducă un punct la Cluj după ce covăsnenii conduceau cu 3-1 în minutul 86.
”Nu am ce să comentez. Este decizia antrenorului cum organizează meciul. Sincer, eu cred că îl va pune în valoare datorită faptului că va schimba sistemul. Și asta îl favorizează. În sistemul acesta nu îl favorizează, e mult mai greu.
Asta e părerea mea, acum eu nu sunt profesionistul numărul 1 care se pricepe la asta, dar e ceea ce văd eu. Am înțeles că va schimba sistemul pentru a fi mai ușor să își îndeplinească misiunea, să marcheze goluri cât mai multe”, a spus Neluțu Varga despre Dan Petrescu și Louis Munteanu, conform iamsport.ro.