CFR Cluj se află într-o formă fantastică, mai ales față de cea pe care o avea la început de sezon. Ardelenii s-au calificat în play-off și visează chiar la titlu. Giovanni Becali a dezvăluit lovitura pregătită de Neluțu Varga la întoarcerea sa în țară.
CFR Cluj a avut o ascensiune formidabilă în ultimele luni, revenindu-și din criza în care intrase la începutul actualei stagiuni. Ardelenii au ajuns în play-off, unde vor să prindă cupele europene și să pună mâna chiar pe titlul de campioană.
După ce agentul Florin Vulturar a mărturisit la FANATIK SUPERLIGA că o consideră pe CFR Cluj principala favorită la câștigarea titlului, Giovanni Becali a împărtășit același gând referitor la echipa din Gruia și a dezvăluit discuția avută recent cu patronul Neluțu Varga.
„Dacă CFR-ul câștigă campionatul, va fi cel mai spectaculos campionat din istoria fotbalului românesc. Am vorbit cu Neluțu acum șapte zile. A zis: ‘Tati, sunt în avion privat. Plec în Dubai și de acolo sunt la meci’, la ăla care s-a jucat ultimul. Și mi-a mai zis: ‘Tati, e totul în regulă. Vin burdușit!’. Sunt cuvintele lui mot-a-mot, nu eu.
I-am spus și domnului președintele Mureșan că vine Neluțu burdușit să pună totul la ordine, să îi facă lui Pancu un contract de nu a existat în România. N-a ajuns la meci. L-o fi blocat la Dubai, că altfel ajungea”, a spus inițial Giovanni Becali.
După ce Neluțu Varga a transmis că le pregătește prime fabuloase jucătorilor de la CFR Cluj când revine în țară, Giovanni Becali a dezvăluit suma uriașă cu care patronul fostei campioane a României se pregătește să se întoarcă în România. Președintele Iuliu Mureșan a fost încântat peste măsură când a aflat.
„Acum venea cu 17. Acuma când venea, venea doar cu 17 milioane. De aia l-am întrebat pe domnul Mureșan, și el mi-a zis: ‘Vai, vai, ce bucurie mi-ai dat!’. Probabil a rămas la Dubai. Așteaptă să ia titlul Pancu. Doamne ajută. Să ajungă cu cele 17 măcar! Ar fi oxigen de viitoare campioană!”, a mai spus Giovanni Becali la „Giovanni Show”.