Dinamo şi-a îndeplinit obiectivul şi este în play-off-ul EHF Champions League. “Dulăii” au un adversar redutabil, THW Kiel fiind una dintre cele mai puternice formaţii ale Europei, cu patru trofee ale Ligii Campionilor în vitrină.
Şi la nivel financiar, nemţii sunt în top. THW Kiel are în acest sezon un buget de 13,5 milioane de euro. Este peste PSG la acest capitol, în condiţiile în care parizienii au avut de suferit după o rectificare masivă. De la 17,8 milioane de euro anul trecut, bugetul lui PSG este de 12 milioane în acest sezon.
Dinamo, adversara lui THW Kiel are un buget de 3 milioane de euro. Oficialii clubului dinamovist susţin că 1,5 milioane de euro din această sumă este recuperată de la sponsori, parteneri, bilete şi încasări de la EHF.
Aşadar, diferenţa la nivel financiar este uriaşă între cele două formaţii, nemţii având un buget de peste patru ori mai mare decât “dulăii”. Şi pentru Kiel urmează o reorganizare în această vară, iar mai multe vedete şi-au anunţat plecarea, printre care Sander Sagosen, Niklas Landin Jacobsen şi Miha Zarabec.
De altfel, Sander Sagosen este unul dintre cei mai bine plătiţi handbalişti din lume, cu un salariu lunar de 1.500.000 de euro. Este depăşit în acest top doar de Nikola Karabatic, care ia 1,8 milioane de euro.
Deşi o parte dintre vedete vor pleca în vară, antrenorul Filip Jicha a semnat un contract pe termen lung cu clubul. Cehul va rămâne la conducerea echipei până în vara anului 2026, cu obiective de a câştiga titlul şi Liga Campionilor.
Câştigătoarea duelului dintre Dinamo şi THW Kiel va evolua în sferturile de finală împotriva lui PSG, un alt gigant al Europei. Parizienii au fost lideri la capitolul buget până în acest sezon, când s-a tăiat o treime din suma de 18 milioane de euro.
Dinamo are cel mai mare buget din Liga Zimbrilor, însă în Liga Campionilor este una dintre codaşe, cu cele trei milioane de euro. Chiar şi aşa, formaţia lui Xavi Pascual a reuşit să se califice între cele mai bune 12 echipe ale Continentului.
Miercuri, de la ora 19:45 are loc în Sala Polivalentă manşa tur a duelului dintre Dinamo şi THW Kiel. Returul se va disputa o săptămână mai târziu, în Germania.