Fotbal international

Nemții cer demiterea de urgență a lui Joachim Low. Nume mari pe lista posibililor succesori

03.04.2021 | 11:28
Nemtii cer demiterea de urgenta a lui Joachim Low Nume mari pe lista posibililor succesori
ADVERTISEMENT

Eșecul Germaniei cu Macedonia de Nord ar putea fi ultimul rezultat pe banca naționalei pentru Joachim Low. Oficialii Federației Germane de Fotbal (DFB) au întocmit deja lista posibililor succesori.

Germania nu mai pierduse un meci pe teren propriu tocmai din 2001, iar eșecul din preliminariile Cupei Mondiale din Qatar, scor 1-2, cu Macedonia de Nord i-a înfuriat pe suporteri și pe conducătorii DFB.

ADVERTISEMENT

Tot mai multe voci importante din fotbalul german cer o schimbare imediată la nivelul bănii tehnice a echipei naționale și solicită acest lucru chiar înaintea Turneului Final al Campionatului European din această vară.

Trei posibili înlocuitori ai lui Joachim Low

Unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai lui Joachim Low este Felix Magath. Fostul mijlocaș al Germaniei de Vest a cerut schimbarea actualului selecționer în perioada imediat următoare.

ADVERTISEMENT

”Germania are nevoie de o schimbare în ce privește funcția de selecționer al echipei naționale și nu la un moment dat, ci în viitorul apropiat, în orice caz înainte de turneul final al Campionatului European. Nu poți să mergi acolo și să joci cu degetele încrucișate sperând că lucrurile vor merge bine. Este esențial să schimbăm ceva rapid”, a declarat Magath, pentru Bild.

Conform sursei citate, oficialii Federației Germane de Fotbal ar fi întocmit deja o listă cu posibilii succesori ai lui Low, iar unul dintre antrenorii care se bucură de cea mai multă încredere este Hansi Flick, de la Bayern Munchen. Pe listă se mai regăsesc Jurgen Klopp, de la FC Liverpool, și Julian Nagelsmann, de la RB Leipzig.

ADVERTISEMENT

Cum poate ajunge Hansi Flick selecționerul Germaniei în locul lui Joachim Low

Considerat ”eternul secund”, Hans-Dieter ”Hansi” Flick face minuni la Bayern Munchen, de când a fost instalat ”principal”, în noiembrie 2019, după demiterea lui Niko Kovac.

Într-un singur an, Hansi Flick a câștigat, în calitate de principal al lui Bayern, Bundesliga, Cupa și Supercupa Germaniei, Liga Campionilor și Supercupa Europei. Ultimul trofeu important la nivel de echipă de club, Cupa Mondială, și-a trecut-o în palmares pe 11 februarie anul curent.

ADVERTISEMENT

Deși mai are contract cu Bayern până în 2023, jurnaliștii de la Bild au speculat că pensionarea mentorului său din fruntea clubului bavarez, Karl-Heinz Rummenigge, ar putea cântări decisiv, iar Flick ar fi tentat de o nouă provocare.

Joachim Low, 15 ani pe banca panzerelor

Actualul selecționer al Germaniei, Joachim Low pare să-și fi pierdut susținerea fanilor și a conducătorilor DFB. Low a fost instalat pe banca panzerelor în 2006 și a cucerit Cupa Mondială în 2014.

Cu Low pe bancă, Germania a mai jucat două semifinale de Cupă Mondială, în 2006 și 2010, o finală de Campionat European, în 2008, și alte două semifinale continentale, în 2012 și 2016.

Posibilul succesor, Hansi Flick, a fost vreme de opt ani secundul lui Joachim Low la echipa națională a Germaniei, între 2006 și 2014.

ADVERTISEMENT