Universitatea Cluj a înregistrat sâmbătă al doilea eșec la rând în deplasare din acest play-off. Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a cedat la limită pe Arena Națională contra celor de la FCSB, la capătul unui meci pe care campioana l-a controlat.
Încărcată după succesul obținut contra rivalei CFR, Universitatea Cluj a pierdut disputa cu FCSB, în meciul de deschidere al etapei a treia din play-off-ul SuperLigii României. Golul lui David Miculescu a făcut diferența pe tabelă, acesta fiind înscris din penalty.
Daniel Bîrligea a fost lovit în careu de Simion, iar centralul a dictat lovitură de la 11 metri, după ce a fost chemat la marginea terenului pentru a vedea faza la monitorul VAR. Inițial, acesta a lăsat jocul să continue.
După fluierul final, Alexandru Chipciu a tras concluziile după acest joc pierdut și a încercat să găsească explicații pentru jocul slab prestat de ardeleni în prima repriză.
„Fiecare meci e greu, echipele sunt echilibrate. În tur am condus campionatul, în play-off este totul diferit etapă de etapă, cred că toate echipele au fost acolo. CFR ne-a dominat, am bătut 1-0, acum am jucat mai bine și ne-au dat gol. Ce am realizat anul acesta este fantastic, sunt echipe care au buget dublu față de al nostru, undeva se face și diferența asta, poți să faci surprize, dar nu la nesfârșit.
Am făcut lucruri care probabil nu o să mai fie făcute niciodată în istoria noastră și de asta sunt mândru de colegi și de tot ceea ce am realizat. Abia aștept să jucăm următorul meci. Sunt o echipă valoroasă, prima repriză au făcut pressing, i-am lăsat și noi. Cred că asta a dus la dominarea lor, dar nu au fost ocazii, nu îmi amintesc ocazii, a fost un joc închis”.
„Avem meciuri grele în continuare, cu echipe de același nivel, care investesc foarte mulți bani. Orice greșeală poate să conteze. Sperăm să fim cât mai sus. Am jucat la cea mai bună echipă din campionat. Am zis că batem CFR și nimeni nu ne-a dat nicio șansă, uite că am bătut. Prefer să fiu pe locul 14 și să joc fotbal decât să nu joc și să fiu în față.
Nu te poți lega de noroc. Nu am văzut faza, nu am nicio idee. Nu vreau să vorbesc de arbitraj. Fără să umbresc victoria celorlalte, joci cu CFR și sunt 8 minute de prelungire fără VAR, fără nimic. Acum a fost VAR 4 minute și 5 minute de prelungire.
Asta mă deranjează, dar nu vreau să vorbesc despre asta, nu știu cine a fost la VAR. Ca fotbalist înnebunești. De fiecare dată când am venit mi-au scandat numele și mi se pare normal că am pus umărul la performanțele echipei”, a declarat Alexandru Chipciu la finalul partidei.