Sport

Nemulțumirile lui Helmuth Duckadam după inaugurarea stadionului Ghencea: „N-a fost cea mai plăcută despărțire!”

Helmuth Duckadam a vorbit despre nemulțumirile pe care le-a avut după inaugurarea stadionului Ghencea.
09.07.2021 | 19:32
Nemultumirile lui Helmuth Duckadam dupa inaugurarea stadionului Ghencea Na fost cea mai placuta despartire
Nemulțumirile lui Helmuth Duckadam după inaugurarea stadionului Ghencea: „N-a fost cea mai plăcută despărțire!”. Sursă foto: gsp.ro
ADVERTISEMENT

„Eroul de la Sevilla” a explicat unde organizarea meciului de inaugurare a „scârțâit”, însă a evidențiat și aspectele plăcute pe care le-a trăit la meciul dintre CSA Steaua și OFK Belgrad.

Nemulțumirile lui Helmuth Duckadam după inaugurarea stadionului Ghencea

Helmuth Duckadam a vorbit despre inaugurarea stadionului Ghencea, el fiind invitat de onoarea, însă și-a spus nemulțumirile cu privire la organizarea evenimentului:

ADVERTISEMENT

„Felicit galeria de la Sud, au făcut o atmosferă frumoasă, erau toți în tricouri negre. Au mai scârțâit cu sărbătorirea anilor de la Sevilla, știu că mai erau și niște medalii pe care trebuia să le primim.

Cred că era mai inspirat dacă stăteam într-o lojă sau două. După meci, nu am înțeles, unii au vrut să plece să vadă semifinala, alții nu.

ADVERTISEMENT

Eu am mai stat vreo 20 de minute și am plecat, dar trebuia să vorbesc cu încă vreo 10 oameni să pot pleca de pe stadion, să ne explice, dar așa e la început… bine, eu nu am văzut nici 15% din stadion, dar e superb”.

„N-a fost cea mai plăcută despărțire, să zicem. Toată lumea a plecat care pe unde, dar cred că era mai bine să lungească puțin pauza, că e amical și la final să stai la un protocol, să saluți publicul, așa lumea era nehotărâtă, unii au vrut să vadă semifinala, alții plecau la aeroport. Dar a fost o întâlnire plăcută, asta a fost cel mai important.

ADVERTISEMENT

Boloni a fost acasă la mine cu Marius Lăcătuș, că se ungurii fac un documentar despre el. Am vorbit cu Victor Pițurcă, cu care nu mai vorbisem de mult timp. Nu eram certați, dar am mai sărit și eu calul uneori și îmi cer scuze, dar e în regulă acum”, a mai spus Helmuth Duckadam, la TV DigiSport.

„E greu să se găsească mai mulți investitori la Steaua!”

Helmuth Duckadam a continuat și a spus că nu crede ca CSA Steaua să aibă parte de mulți investitori, mai ales pentru a lua pachetul majoritar de la echipă:

ADVERTISEMENT

„Eu cred că e greu să găsească mai mulți investitori, Marius Lăcătuș mă contrazice și îmi spune că există. Cineva trebuie să ia pachetul majoritar și nu prea văd pe cineva să facă asta în România acum”.

Ionel Dănciulescu a recunoscut că a fost invitat de George Ogăraru la inaugurarea stadionului, însă a refuzat, pentru a nu crea probleme în rândul fanilor lui Dinamo, deși el a jucat și pentru Steaua, marcând împotriva „câinilor”:

„Am fost și eu invitat, m-a sunat George Ogăraru, dar era greu să merg acolo, e altceva, era complicat. Eu așa am considerat că e mai bine pentru mine”.

ADVERTISEMENT