Life

Neta Soare și-a văzut moartea cu ochii! Cum a reușit cântăreața de muzică populară să treacă până la urmă peste acest episod cumplit

03.06.2020 | 18:30
Neta Soare sia vazut moartea cu ochii Cum a reusit cantareata de muzica populara sa treaca pana la urma peste acest episod cumplit
Neta Soare a fost la un pas de moarte. Sursa foto: Captură Video
ADVERTISEMENT

Este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară de la noi și, în ciuda celor 56 de ani ai săi, pare că întinerește pe zi ce trece. Asta datorită celui mai de preț dar pe care îl poate primi un artist: aplauzele venite din partea spectatorilor și certitudinea că fiecare melodie le-a ajuns la inimă. Sinceră și deschisă, așa cum o știm, Neta Soare, căci despre ea este vorba, nu ezită să vorbească deschis despre toate momentele care i-au marcat viața, fie ele bune sau rele.

Neta Soare, la un pas să se înece în piscină. Cum a trecut solista de muzică populară peste acest moment neplăcut

Într-un interviu acordat recent, solista de muzică populară a rememorat prima întâlnire cu bărbatul care avea să îi devină partener de viață, dar și un episod mai puțin plăcut, când, practic, și-a văzut moartea cu ochii. În urmă cu câțiva ani, în timp ce se afla într-o piscină, s-a trezit brusc în mijlocul bazinului și, neștiind să înoate, s-a temut pentru o clipă că s-ar putea îneca.

ADVERTISEMENT

Era sa mă înec în piscină. M-am trezit în mijlocul piscinei si m-am panicat imediat”, a povestit Neta Soare la Acces Direct. Imediat, oamenii din jur i-au sărit în ajutor și astfel a reușit să depășească acest moment dificil.

Neta Soare și viața de artist

Când spui Neta Soare, îți vine în minte un nume iubit şi recunoscut de oamenii „avizi” de frumos şi de experţii în folclor din toate colţurile ţării, un nume care îţi „încălzeşte” inima exact atunci când ai nevoie, un OM înzestrat cu talent şi, mai ales, cu har divin. O iubim cu toţii, îi iubim cântecul trecut prin filtrul spiritului său, îi iubim vorbele, stilul personal şi chiar dacă am văzut-o doar pe scenele sălilor de spectacol, la o nuntă, la un botez sau la televizor, ne gândim la ea de fiecare dată cu drag şi cu mare admiraţie.

ADVERTISEMENT

S-a născut în Giuvăreşti-Olt, pe ritmuri populare. Nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere că oamenii locului iubeau nespus acest gen de muzică și făceau tot ce le stătea în putință să îl ducă mai departe. Așa se face că s-a simțit atrasă încă de la o vârstă fragedă de versurile melodiilor pe care le asculta, ca mai apoi să le dea o nouă conotație, mult mai personală.

În scurtă vreme, toată lumea avea să sesizeze talentul micuţei și voia s-o asculte pe fetiţa care purta cu mândrie costumul popular moştenit de la bunica. La vârsta adolescenţei, Neta Soare a început cursurile Şcolii Populare de Artă din Craiova. Au urmat apoi primele apariţii pe o scenă adevărată ,iar de aici nu a mai fost decât un pas până la recunoaşterea muncii sale prin cea dintâi distincţie, trofeul festivalului de muzică populară „Corabia de aur“.

ADVERTISEMENT

Au fost multe premii, numeroase menţiuni, toate importante pentru artista de ieri şi de astăzi, dar cel mai important premiu pentru mine este cel din partea publicului, care îmi iubeşte cântecul. Aplauzele lui fac mai mult decât toate trofeele la un loc“, a declarat artista care colaborează acum cu Ansamblul Profesionist Doina Oltului.

M-am născut într-o familie de oameni simpli dar muncitori, unde eu şi fratele meu am fost crescuţi ca două flori şi educaţi frumos spre bucuria sufletelor acestora.Prima întâlnire cu scena am avut-o încă de când eram un copil, elevă în clasele gimnaziale în comuna natală când, ca orice copil, încercam să-mi descopăr talentele însă bunul Dumnezeu m-a miluit cu frumuseţea cântecului popular.

ADVERTISEMENT

În continuare, am fost ajutată de doamna Florina Popescu care alături de profesoara Maria Voinea, simţind că sunt pasionată de cântecul popular şi că am şi glas, m-au impulsionat şi astfel am ajuns să reprezint şcoala la diferite concursuri. Acesta a fost practic momentul când m-am îndrăgostit de cântecul popular, dragoste care există şi în prezent.

De fiecare dată îmi amintesc cu plăcere şi nostalgie de festivalurile „Corabia de aur” şi „Argeşule, plai de dor”, unde am obţinut marile trofee însă lista poate continua, dar nu aş dori ca cineva să creadă că mă laud cu succesele mele.

Trebuie să spun totuşi că publicul, fie el ascultător, spectator sau telespectator, mi-a oferit două  mari premii: iubire şi dragoste pentru ce am realizat în cei 25 de ani de activitate, lucru care mă determină să mulţumesc încă o dată”, a mai spus Neta Soare.

ADVERTISEMENT