FCSB și-a început aventura din faza ligii a Europa League ca a 35-a favorită din 36 de echipe. Singurii mai slab cotați decât echipa patronată de Gigi Becali erau letonii de la RFS, pe care roș-albaștrii i-au și întâlnit în prima etapă și i-au învins cu scorul de 4-1 după o dublă de excepție a lui Darius Olaru. După ce în clasament a lăsat 25 de echipe europene în urma sa, cu nume uriașe precum Ajax, Galatasaray, FC Porto, Fenerbahce, AS Roma sau Real Sociedad, FCSB este din nou privită din poziția de outsider, chiar dacă s-a impus cu scorul de 2-1 în manșa tur cu PAOK.
Campania europeană a celor de la FCSB a întrecut așteptările celor mai optimiști fani ai roș-albaștrilor. Bucureștenii au fost la o repriză de o calificare în primele 8, ceea ce le-ar fi asigurat un loc direct în optimile competiției.
La pauza meciului cu Manchester United, FCSB era calificată, însă golurile din a doua parte a meciului au scos echipa lui Gigi Becali din grupul granzilor, din care fac parte echipe precum Lazio, Athletic Bilbao, Manchester United sau Spurs.
O altă posibilitate prin care roș-albaștrii ar fi putut să se califice ar fi fost să piardă la un singur gol diferență în partida cu Rangers. Însă, deoarece antrenorii și conducerea au decis de comun acord să sacrifice acea partidă, în care au folosit mai multe rezerve, FCSB a primit 4 goluri pe Ibrox, iar scoțienii au terminat pe locul 8, la egalitate de puncte, dar cu un golaveraj favorabil obținut în meciul direct.
Campioana României a reușit o nouă surpriză plăcută când a învins pentru a doua oară în acest sezon pe Toumba. FCSB s-a impus cu scorul de 2-1, iar returul se va juca pe Arena Națională, unde stadionul va fi plin.
Deși la casele de pariuri FCSB este mare favorită după victoria din manșa tur, de la Salonic, britanicii de la Sports Mole sunt de altă părere.
”Noi spunem: FCSB – PAOK 1-3. PAOK era favorită înaintea confruntării și are echipa mai puternică pe hârtie, așa că, în ciuda istoricului nefavorabil cu echipele din România, au șanse mari să se califice.
Nimeni nu știe ce s-ar fi întâmplat în Grecia dacă rămânea egalitate numerică, dar sigur vor fi 11 la 11 la începutul returului, iar FCSB ar putea avea probleme din cauza talentului din atacul lui PAOK, într-o confruntare care se anunță strânsă și care ar putea merge în prelungiri”, au explicat englezii.
Chiar dacă britanicii nu o văd bine pe FCSB în acest retur, asta nu ar trebui să îngrijoreze pe niciunul dintre fanii roș-albaștri. Cei de la Sports Mole au mai dat două pronosticuri în defavoarea campioanei României și au greșit în ambele cazuri.
Pentru partida din faza ligii, pe care FCSB a câștigat-o cu scorul de 1-0, britanicii mizau pe o victorie a grecilor la două goluri diferență, în timp ce pentru meciul cu Qarabag au fost destul de aproape, mergând pe un scor corect de 2-2, însă bucureștenii le-au dat peste cap calculele și au câștigat cu scorul de 3-2.