Fotbal intern

Unde e „New Dinamo”? Doar patru dintre jucătorii care câștigau Liga Elitelor sunt în lotul echipei mari

01.11.2018 | 18:21
Unde e New Dinamo Doar patru dintre jucatorii care castigau Liga Elitelor sunt in lotul echipei mari
ADVERTISEMENT

„New Dinamo” trebuia să fie proiectul care să aducă trupa din Ștefan cel Mare în prim-planul fotbalului românesc. Acesta părea să fie pe cai mari în 2016/2017, când echipa mare, sub comanda lui Cosmin Contra, reușea un loc trei în Liga 1 Betano, în timp ce formația U19 câștiga Liga Elitelor, cu Florin Bratu în prim-plan. Totul s-a dus însă de râpă în sezonul precedent, dar și în turul campionatului, în sezonul 2018/2019.

Eșanu – Anghel, Grigore, Ciobotaru, Negotei – V. Vlad, Liviu Gheorghe – Ion Gheorghe, F. Vasile, Mihaiu – Neicuțescu. Acesta era primul 11 cu care Dinamo cucerea titlul la Liga Elitelor U19 în dauna celor de la Viitorul, după o victorie reușită la penalty-uri, scor 4-3. În prezent, din acea echipă au ajuns la formația de seniori doar patru fotbaliști: Mihai Eșanu, Ricardo Grigore, Denis Ciobotariu și Mihai Neicuțescu. Primul dintre ei, portarul Eșanu, are zero minute în acest sezon, fiind abia a treia soluție, după Jaime Penedo și Vlad Muțiu. Cel care a jucat cel mai mult a fost fundașul Ricardo Grigore, care a prins 7 meciuri în Liga 1 Betano și a adunat în total 598 de minute.

ADVERTISEMENT

„New Dinamo” nu are nicio șansă din cauza veteranilor din lot

Denis Ciobotariu, celălalt fundaș central din echipa de U19 a lui Dinamo, a prins 270 de minute, fiind integralist în trei partide din Liga 1 Betano, cu Viitorul, CFR Cluj și Concordia Chiajna. Asta în timp ce Mihai Neicuțescu a jucat 86 de minute. Așadar, cei patru „supraviețuitori” ai echipei din Liga Elitelor care trebuia să aducă Dinamo la noi înălțimi au evoluat împreună 954 de minute. La aceștia se adaugă Robert Moldoveanu, jucător care ar fi fost eligibil la U19 în urmă cu doi ani, dar a fost împrumutat în acel an la FC Brașov. El are 337 de minute în 11 meciuri jucate, reușind și un gol, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș.

Fiecare dintre cei cinci nu au loc în echipa din Groapă din cauza veteranilor care au pus umărul la contraperformanța lui Dinamo din acest sezon. Ricardo Grigore și Denis Ciobotariu nu au jucat din cauza faptului că nu s-au impus în fața unui Mihai Popescu, Katsikas sau Teddy Mezague, ultimul fiind deja pe picior de plecare de la Dinamo, deși refuză să plece din Ștefan cel Mare. Grigore a reușit să prindă ceva mai multe meciuri și la închidere, dar în mod normal nu are loc de Cooper sau Gomelt. În schimb, Neicuțescu și Moldoveanu au devenit rezervele unor atacanți mai experimentați precum Daniel Popa, Mircea Axente sau Danijel Subotic, la ale cărui servicii s-a renunțat după numai cinci meciuri.

ADVERTISEMENT
Proiectul „New Dinamo” părea să aprindă aripi după ce echipa U19 condusă de Florin Bratu câștiga Liga Elitelor în vara lui 2017
Fotbaliștii lui Dinamo, alături de antrenorul Florin Bratu, celebrau victoria în Liga Elitelor U19

Florin Bratu i-a folosit doar în play-out-ul Ligii 1 Betano

Nici în primul sezonul după câștigarea Ligii Elitelor, tinerii dinamoviști nu și-au câștigat un loc în echipa mare. Ei au reușit să ajungă în față, să fie promovați doar după ce la timona echipei a ajuns Florin Bratu, fostul lor antrenor de la juniori. Astfel, Ricardo Grigore a jucat 6 meciuri, cu un total de 450 de minute, Liviu Gheorghe 6 meciuri cu 179 de minute, tinerii Ion Gheorghe sau Aleksandru Longher fiecare câte patru meciuri, în timp ce Florin Vasile a jucat doar o singură partidă. Campionul tinerilor a fost din nou Robert Moldoveanu, care a prins 803 minute în Liga 1 Betano, cu 3 goluri și 7 pase decisive.

La startul noului sezon, mai mulți dintre acești jucători au plecat însă către alte destinații. Astfel, Liviu Gheorghe este acum împrumutat la Brăila, în timp ce Ion Gheorghe joacă la FC Voluntari, unde în ultimele două partide a adunat 3 pase decisive. Alți colegi de-ai lor de generație se zbat prin Liga 2: Andreas Mihaiu la Chindia sau Raul Negoței la Metaloglobus.

ADVERTISEMENT

Astfel, se pot pune mai multe întrebări:

– De ce nu reușesc să confirme fotbaliștii tineri români, în alte locuri decât la Viitorul lui Hagi?

– De ce Dinamo nu i-a promovat pe tinerii pe care se bazau că vor reclădi clubul?

– De ce Florin Bratu nu a insistat să îi țină la echipă la începutul noului sezon din Liga 1 Betano?

ADVERTISEMENT