Sport

Newcastle și Liverpool au uitat de rivalitate pentru Kevin Keegan! Omagiu impresionant pe St James’ Park. Video

Moment special înainte de meciul dintre Newcastle și Liverpool din Premier League. Ambele cluburi i-au adus un omagiu lui Kevin Keegan, fostă glorie a ambelor echipe.
23.08.2026 | 20:12
Newcastle si Liverpool au uitat de rivalitate pentru Kevin Keegan Omagiu impresionant pe St James Park Video
Omagiu adus lui Kevin Keegan. Foto: Sky Sports
ADVERTISEMENT

Familia lui Keegan a fost prezentă pe stadion în momentul în care suporterii celor două echipe s-au unit pentru momentul special dedicat fostului mare jucător. Keegan a murit luna trecută la vârsta de 75 de ani, după o lungă luptă cu cancerul.

Kevin Keegan, omagiat de întreg stadionul înainte de Newcastle – Liverpool, cu o scenografie specială

Cele două formații s-au întâlnit pentru prima dată de la moartea lui Keegan, în prima etapă de Premier League. La meciul de pe St James’ Park au fost prezenți mulți foști jucători pregătiți de Keegan în primul său mandat ca antrenor la Newcastle în perioada 1992 – 1997.

ADVERTISEMENT

Pe lista marilor jucători care au venit pentru a-i aduce un omagiu fostului lor antrenor s-au numărat Alan Shearer, Rob Lee, Peter Beardsley, Tino Asprilla, Warren Barton, Shake Hislop, Lee Clark, Darren Peacock, Steve Watson, Ruel Fox, Steve Howey și Liam O’Brien.

Potrivit BBC Sports, în momentul încălzirii jucătorii ambelor echipe au purtat tricouri cu mesajul „Keegan 7” pe spate, în timp ce la centrul terenului era desfășurat un mozaic realizat din 500 de tricouri lăsate de fani în fața arenei St James’ Park după moartea legendarului fotbalist și antrenor.

ADVERTISEMENT

Mesaje speciale desfășurate pe stadionul celor de la Newcastle în onoarea lui Kevin Keegan

Mai apoi, pe ecranul gigant al stadionului a fost difuzat un videoclip în memoria lui Keegan, înainte ca suporterii lui Newcastle să prezinte o scenografie impresionantă care a inclus și sectorul ocupat de fanii lui Liverpool.

ADVERTISEMENT

Conform sursei citate, mesajul „Keegan 7” a fost afișat în Leazes End (n.r. tribuna de nord a stadionului), în timp ce în East Stand (n.r. cea mai veche secțiune a stadionului) a apărut un tifo uriaș cu mesajul „King Kev”, în timp ce în Gallowgate End (n.r. tribuna sudică a stadionului) a fost afișat un citat din Kevin Keegan, cunoscut de toți fanii fotbalului.

ADVERTISEMENT

„Vreau ca oamenii să viseze în legătură cu clubul lor de fotbal”, scria pe banner. „Așa și trebuie. Cu toții ar trebui să fim visători în adâncul sufletului. Unii oameni sunt exact opusul și spun: Nu putem face asta. Dar când îi întrebi de ce, nu îți pot da niciun motiv. Ei bine, eu spun: De ce nu?”, era restul citatului din Keegan.

Familia lui Kevin Keegan le-a mulțumit tuturor fanilor pentru că nu au uitat de legenda clubului

Mai apoi, jucătorii și suporterii celor două echipe s-au unit într-un minut de aplauze, în timp ce din tribune răsuna scandarea „There’s only one Kevin Keegan” („Există un singur Kevin Keegan”).

ADVERTISEMENT

Familia lui Keegan a publicat înaintea partidei o scrisoare deschisă prin care a mulțumit tuturor suporterilor pentru susținerea din această perioadă grea. „Marea de tricouri și fulare alb-negre, alături de culorile atât de multor alte cluburi, ne-a amintit cât de mult a însemnat Kevin pentru lumea fotbalului”, a transmis familia.

A fost un moment solemn, care ne-a amintit de durerea și pierderea noastră, dar care a fost însoțit de o imensă mândrie și iubire în timp ce citeam atât de multe mesaje personale și venite din inimă. Kevin vorbea mereu despre dragostea lui pentru Newcastle United, pentru oamenii din Newcastle și pentru oraș, captivându-ne cu poveștile sale spuse cu acel zâmbet molipsitor. Văzând aceste omagii, poveștile au prins viață pentru nepoții lui Kevin și le-au arătat cât de profund a fost iubit, la rândul său, bunicul lor”, a mai transmis familia celui care a fost Kevin Keegan.