Neymar a reacționat după ce toată presa spaniolă i-a anunțat transferul: ”Fake news”

Traian Terzian   
în Neymar
20/10/2018, 14:36
Neymar a reacționat după ce toată presa spaniolă i-a anunțat transferul: ”Fake news” GALERIE FOTO
Neymar a reacționat după ce toată presa spaniolă a anunțat transferul său de la Paris Saint-Germain la una dintre marile forțe din La Liga

Atacantul Neymar a reacționat după ce toată presa spaniolă a anunțat transferul său de la Paris Saint-Germain la una dintre marile forțe din La Liga, Real Madrid sau FC Barcelona. Jurnaliștii iberici au scris că internaționalul brazilian a ajuns la o înțelegere cu președintele Nasser Al-Khelaifi și poate pleca în vară de la campioana Franței pentru 220 de milioane de euro.

În vârstă de 26 de ani, Neymar este cel mai scump jucător din istoria fotbalului, după ce în vara anului 2017 Paris Saint-Germain a plătit clauza de reziliere pe care o avea cu FC Barcelona în valoare de 222 de milioane de euro. Atunci, brazilianul a semnat un contract pe cinci ani cu formația din capitala Franței.

Neymar sărbătorește un gol marcat pentru Paris Saint-Germain
Neymar sărbătorește un gol marcat pentru Paris Saint-Germain

Neymar, reacție dură după ce a fost transferat la Real Madrid și FC Barcelona

Neymar s-a arătat extrem de deranjat de informațiile oferite de publicațiile din Spania prin care ar urma să fie transferat la Real Madrid sau FC Barcelona și a reacționat extrem de dur pe contul de Instagram în care a postat un videoclip cu prima pagină a ziarelor Mundo Deportivo și As pe care a pus eticheta ”Fake news”.

În ultima perioadă, presa din capitala Spaniei a tot scris că președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, vrea să-l aducă pe Neymar pe Santiago Bernabeu pentru a-l înlocui pe portughezul Cristiano Ronaldo, plecat la Juventus Torino. În replică, jurnaliștii catalani au anuțat că brazilianul vrea să revină la FC Barcelona, deoarece nu s-a adaptat la Paris Saint-Germain și este deranjat de ascensiunea fulminantă a lui Kylian Mbappe.

Neymar s-a despărțit în aceste zile de iubita sa, Bruna Marquezine. Anunțul a fost făcut chiar de actrița braziliană, care a menționat că decizia i-a aparținut fotbalistului.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles