Ajuns la 34 de ani și măcinat de accidentări, Neymar a făcut un anunț important cu mai puțin de 4 luni înainte de startul turneului final al Cupei Mondiale. La ce se gândește atacantul lui Santos.
La începutul acestui an, Neymar și-a prelungit contractul cu Santos pentru încă un sezon. Însă, starul brazilian, recunoscut pentru viața sa agitată în afara terenului, nu a exclus faptul ca la finalul lui 2026 să-și încheie cariera.
”Nu știu ce-mi rezervă viitorul. Nu știu ce va aduce anul viitor. E posibil ca în decembrie să vreau să mă retrag. Acum o iau zi cu zi. Anul acesta este foarte important, nu doar pentru Santos, ci și pentru echipa națională a Braziliei, pentru că este anul Cupei Mondiale. Și pentru mine este o provocare uriașă.
O iau zi cu zi. Nu știu ce-mi rezervă viitorul, nu știu ce va aduce anul viitor, e posibil ca în decembrie să vreau să mă retrag, dar va fi o decizie care vine din inimă. O iau zi cu zi. Avansăm puțin câte puțin”, a declarat Neymar, într-un interviu pentru postul Caze TV, citat de Foot Mercato.
Fotbalistul care a scris istorie la Barcelona și PSG a jucat doar 29 de meciuri în ultimul an, reușind 11 goluri și 5 pase decisive. El a fost absent din cauza accidentărilor nu mai puțin de 196 de zile.
De altfel, Neymar a jucat cu o accidentare la meniscul genunchiului stâng în finalul de sezon, dar chiar și în aceste condiții a fost decisiv în salvarea de la retrogradare a lui Santos, una dintre cele mai galonate echipe din Brazilia.
Marea dorință a fotbalistului este să prindă Cupa Mondiale din această vară. Deși nu a mai jucat la naționala Braziliei din 2023, selecționerul Carlo Ancelotti nu a exclus convocarea sa pentru turneul final.
”S-a recuperat după ultima accidentare și acum are timp să fie la un nivel fizic bun. Când se termină campionatul în Brazilia va avea o vacanță și după o să poată să ne arate ce calitate are și la ce nivel fizic se află. O să vedem”, spunea tehnicianul italian, la finalul anului trecut.
De cinci ori campioană mondială, Brazilia a avut parte de o tragere la sorți nu tocmai favorabilă. ”Selecao” urmează să întâlnească în Grupa C reprezentativele din Maroc, Haiti și Scoția.