Sport

Special. Foto. Neymar, de la o copilărie dificilă spre luxul Parisului! Brazilianul a fost aproape de moarte la doar patru luni

Neymar a fost cumpărat de PSG pentru 220 de milioane de euro de la Barcelona şi câştigă în prezent 600.000 de euro pe săptămână astfel încât nu duce lipsa vieţii de lux.
26.12.2017 | 18:45

Venirea brazilianului pe Parc des Princes a făcut din PSG una dintre cele mai puternice formaţii din Europa, iar prezenţa starului sud-american a atras atenţia numelor importante din lumea bună a sportului şi nu numai.  Rihanna, Naomi Campbell sau surorile Kardashian au fost doar câteva dintre numele imporante care au venit la Paris pentru a-l vedea pe Neymar în acţiune, însă puţini cunosc situaţia dramatică din copilăria atacantului.

Neymar s-a născut în Mogi das Cruzes, suburbie din Sao Paulo, deşi mama lui nu a avut bani pentru o consultaţie premergătoare naşterii,  iar primii paşi din viaţă au fost cu adevărat o luptă pentru fotbalistul brazilan. Starul lui PSG a fost implicat într-un grav accident de maşină în momentul în care avea doar patru luni, însă a supravieţuit miraculos, deşi tatăl său şi-a rupt şoldul în incidentul respectiv.

“Nu am început de la zero, am început de la minus cinci “,  a declarat la un moment dat Neymar Senior

Tatăl lui Neymar a descris zona în care a copilărit căpitanul naţionalei Braziliei ca fiind “un cartier foarte sărac”, iar situaţia familiei s-a înrăutăţit şi mai mult în urma accidentului care i-a încheiat cariera la nivel profesionist lui Neymar senior şi l-a obligat să înceapă o altă viaţă.

Fotbalistul lui PSG şi sora lui Raffaella au fost nevoiţi să se mute la bunici pentru a putea creşte, iar în timp ce tatăl jucătorului avea trei joburi, puştiul învăţa fotbal în favela Braziliană.  Tatăl lui Neymar nu s-a ferit să recunoască că acest lucru nu s-a întâmplat atât cu foarte mulţi ani în urmă: “Nu s-a întâmplat chiar de mult acest lucru, undeva în jurul anilor 2000. Am trăit aşa până când el a ajuns jucător profesionist. Mereu l-am ajutat să îşi atingă visele, chiar din primii ani de viaţă. Când era mic, el îşi dorească să fie Superman şi era un tip hyperactiv, la fel cum este şi acum.”

Neymar şi tatăl său păstrează şi acum o relaţie puternică, de altfel acesta este şi motivul pentru care insistă să fie scrie scris pe tricoul de joc Neymar Jr. Brazilianul şi-a exprimat de curând iubirea faţă de părintele său printr-un mesaj pe Instagram: “Tu reprezinţi toţi prietenii mei… să te am pe tine ca şi prieten e cel mai frumos lucru din viaţa mea. Te iubesc, tata!”

Fostul jucător de pe Camp Nou nu a uitat nici de restul familiei şi are tatuat pe corpul său chipul surorii Raffaella, mamei Nadine şi a fiului Davi Lucca. De altfel, el a încercat să invoce diferite probleme de-a lungul carierei pentru a putea să fie alături de familie în momentul aniversărilor. 

Neymar a fost aproape de Real Madrid, dar a ajuns în cele din urmă la Barcelona

Neymar a debutat la 17 ani la formaţia de seniori a lui Santos, după ce a refuzat o ofertă de de la Real Madrid în 2014 pentru a rămâne cu familia. Brazilianul a ajuns în cele din urmă în Europa în 2013, la Barcelona, într-o afacere pentru care formaţia Blaugrana a scos din buzunar 90 de milioane de euro. Şefii catalanilor au obţinut un profit de 100 de milioane de euro în acestă vară după ce l-au vândut pentru un nou record de transfer în Franţa.

Sud-americanul câştigă în prezent 30 de milioane de euro pe sezon la PSG, ceea ce îi asigură o viaţă luxoasă jucătorului care a trecut prin provocări dificile la începutul vieţii, iar de anul viitor este un candidat cu şanse reale la câştigarea Balonului de Aur.

Un bloc construit ilegal în România va fi demolat. Apartamentele au fost vândute,...
Un bloc construit ilegal în România va fi demolat. Apartamentele au fost vândute, iar dezvoltatorul a câştigat 3 milioane de euro
De cine se teme Putin. A ajuns să-și schimbe gărzile de corp o...
De cine se teme Putin. A ajuns să-și schimbe gărzile de corp o dată la două săptămâni
Gestul viral făcut de soția lui Leo Messi când l-a văzut pe David...
Gestul viral făcut de soția lui Leo Messi când l-a văzut pe David Beckham
Costin Gheorghe s-a cununat religios cu iubita sa, fiica unui milionar din România....
Costin Gheorghe s-a cununat religios cu iubita sa, fiica unui milionar din România. Femeia arată uimitor
Care e mai periculoasă: obezitatea sau sedentarismul? Medic: „Demontează mitul, nu există niciun...
Care e mai periculoasă: obezitatea sau sedentarismul? Medic: „Demontează mitul, nu există niciun dubiu“
Oraşul din România care a rămas falit. Localnicii l-au abandonat, iar străzile sunt...
Oraşul din România care a rămas falit. Localnicii l-au abandonat, iar străzile sunt aproape pustii
Valentina Pelinel a pus PUNCT după 5 ani de căsătorie cu Cristi Borcea:...
Valentina Pelinel a pus PUNCT după 5 ani de căsătorie cu Cristi Borcea: Nu am spus niciodată public
Ce te califică să fii pus de 9 ori director peste 19 spitale?...
Ce te califică să fii pus de 9 ori director peste 19 spitale? Să vinzi vin într-un magazin. Și apoi ajungi la DNA
Cum a ajuns Helmut Duckadam să-și schimbe religia pentru o femeie cu 20...
Cum a ajuns Helmut Duckadam să-și schimbe religia pentru o femeie cu 20 de ani mai tânără ca el. Ce religie are acum fostul mare portar
Emil Rengle are un nou iubit. A postat și poze cu bărbatul care...
Emil Rengle are un nou iubit. A postat și poze cu bărbatul care i-a furat inima
Și înșelată, și cu banii luați! Cum a reacționat o femeie când și-a...
Și înșelată, și cu banii luați! Cum a reacționat o femeie când și-a văzut soțul în mașină cu amanta
Anamaria Prodan, mesajul cu care a aruncat internetul în aer! „Ar fi păcat...
Anamaria Prodan, mesajul cu care a aruncat internetul în aer! „Ar fi păcat să nu ne căsătorim!”
De ce moldovenii au înlocuit vocala E cu I? Ei mănâncă 'lapti', 'carni'...
De ce moldovenii au înlocuit vocala E cu I? Ei mănâncă 'lapti', 'carni' sau 'legumi'. Care este explicația?