Sport

Neymar își pregătește terenul. Ce le-a cerut șefilor de pe Camp Nou pentru a reveni, gratis, la Barcelona

12.04.2021 | 13:14
Neymar isi pregateste terenul Ce lea cerut sefilor de pe Camp Nou pentru a reveni gratis la Barcelona
ADVERTISEMENT

Dacă nu merge Messi la Paris, se duce Neymar la Barcelona. Jurnaliștii spanioli anunță ce plan a ticluit brazilianul pentru a evolua din nou alături de bunul lui prieten, Lionel Messi.

Presa iberică a scrie că starul lui PSG are o singură condiție pentru a se întoarce pe Camp Nou, e drept, însă, că e costisitoare, chiar și pentru un club precm Barcelona care nu o duce tocmai bine din punct de vedere financiar.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, refacerea cuplului Messi- Neymar ar fi o lovitură de marketing fantastică pentru clubul catalan.

Neymar, gratis și nu prea pentru Barcelona

Neymar a încercat să-l convingă pe bunul său prieten și rival argentinian să semneze cu PSG, însă Messi este mai aproape de o prelungire de contract cu Barcelona, decât de o despărțire de unicul club pentru care a evoluat în carieră.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții și brazilianul pare că s-a reorientat și este dispus să semneze cu Barcelona, în vara anului viitor când îi expiră înțelegerea cu PSG, dacă Joan Laporta îi va îndeplini singura condiție pe care o are.

Pentru a juca din nou alături de Messi, vedeta naționalei Braziliei nu cere decât să încaseze aceeași remunerație pe care o primește la PSG – 36 de milioane de euro anual.

ADVERTISEMENT

Întâlnire de taină între Laporta și Pini Zahavi

Barcelona se pregătește să-și repatrieze fiul risipitor. Cel puțin așa susține presa spaniolă, care scrie că Neymar vrea să plece de la PSG și să se întoarcă la Barcelona.

În acest sens jurnaliștii din Spania notează că recent ar fi avut loc o întâlnire între președintele reales al catalanilor, Joan Laporta, și Pini Zahavi, impresarul fotbalistului brazilian.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 29 de ani, Neymar este cotat la 110 milioane de euro, iar o revenire a acestuia pe Camp Nou ar fi o afacere pentru Barcelona, dacă ”transferul” s-ar face gratis, în vara anului viitor. În august 2017 PSG plătea cea mai mare sumă de transfer din istorie, 222 de milioane de euro, chiar Barcelonei, pentru a-și asigura serviciile atacantului brazilian.

ADVERTISEMENT
Tags: