Fără Kylian Mbappe, suspendat, PSG și-a trecut în cont primul trofeu din acest sezon. A fost 4-0 cu Nantes, la Tel Aviv, în Supercupa Franței, la debutul oficial al antrenorului Christophe Galtier.
Un meci în care echipa pariziană i-a avut drept marcatori pe Neymar jr (2), dar și Leo Messi și Sergio Ramos. Ultimii doi într-o formă care le permite să dea uitării criticile din primul an în tricoul lui PSG. Pentru că au amintit motivul pentru care formația din capitala Franței i-a adus de la FC Barcelona, respectiv Real Madrid.
Joan Laporta îl așteaptă pe Leo Messi la FC Barcelona, în vara viitoare. Posibila mutarea face deja valuri, mai ales că s-ar produce gratis. Dar PSG nu pare dispusă să accepte o astfel de variantă.
Lucrurile sunt simple. Chiar dacă argentinianul nu a fost la cel mai înalt nivel în primul său an sub tricoul parizienilor, lucrurile par că s-au schimbat. În plus, nu ar dori să îl cedeze gratis, chiar dacă așa l-au adus.
Este motivul pentru care, de altfel, se vorbește despre faptul că oficialii lui PSG au demarat deja discuțiile privind activarea clauzei de prelungire a acordului pentru încă un sezon. Iar prestația lui Messi din Supercupa Franței poate să fie un semn că nu ar greși cu o astfel de decizie.
https://www.youtube.com/watch?v=Eax0ZpYia7Y
Leo Messi a deschis scorul, în minutul 22, la o pasă în adâncime a lui Neymar jr. Pe care a fructificat-o după ce a driblat inclusiv portarul advers. Golul cu numărul 32 într-o dispută având drept miză un trofeu.
A avut șansa de 2-0, în minutul 44, dar Lafont a scos excelent șutul său. Astfel că Neymar jr. avea să dubleze diferența, din lovitură liberă, în minutul 45+2.
Neymar avea să facă dubla, dintr-un penalty scos tot de el, în minutul 81, după ce Sergio Ramos înscria senzațional, cu călcâiul, pentru 3-0, în minutul 57.
👌 Delikatessen 😜@PSG_inside @PSG_English @PSG_espanol pic.twitter.com/EXVp10fGHn
— Sergio Ramos (@SergioRamos) August 1, 2022
Eroul partidei, Neymar jr., nu a ratat șansa de a scoate în evidență prestația bunului său prieten. ”Se vorbeşte prea mult! Ei nu știu ce se întâmplă la echipă, ce se întâmplă în fiecare zi. Leul este tot leu, nu s-a schimbat niciodată! Este un jucător care face diferența”, a spus, la finalul meciului, brazilianul.