Sport

Neymar, primul gol de la revenirea la Santos! Cum a marcat brazilianul după o pauză de peste 500 de zile. Video

La aproape 3 săptămâni după revenirea sa la Santos, Neymar a reușit să marcheze primul gol pentru echipa unde și-a început cariera.
17.02.2025 | 16:04
Neymar primul gol de la revenirea la Santos Cum a marcat brazilianul dupa o pauza de peste 500 de zile Video
La aproape 3 săptămâni după revenirea sa la Santos, Neymar a reușit să marcheze primul gol pentru echipa unde și-a început cariera. Sursă foto: @bharianmy
ADVERTISEMENT

Neymar a jucat primul său meci pentru Santos după revenire chiar în ziua în care a împlinit 33 de ani. Atunci nu a reușit să marcheze, dar acum a înscris primul gol al întâlnirii cu Agua Santa.

Primul gol marcat de Neymar după revenirea la Santos

Era minutul 14 al partidei din campionatul statului Sao Paulo, când superstarul brazilian a transformat cu precizie o lovitură de la 11 metri pe care tot el a obținut-o după o fază încântătoare.

ADVERTISEMENT

Pentru Neymar a fost golul cu numărul 139 în 234 de apariții în tricoul lui Santos, formație de unde a plecat în 2013 și a semnat cu Barcelona. De asemenea, este prima sa reușită după o pauză de 502 zile.

Atacantul în vârstă de 33 de ani marcase ultima dată în 3 octombrie 2023, pe când evolua la Al Hilal. Neymar înscria în victoria saudiților pe terenul iranienilor de la Nassaji Mazandaran, în Liga Campionilor Asiei.

ADVERTISEMENT

Pe lângă reușita din întâlnirea cu Agua Santa, el a dat și pasa decisivă la golul marcat de Guilherme (70). Santos s-a impus cu scorul de 3-1, iar Neymar a fost înlocuit în minutul 85 în aplauzele fanilor.

De ce nu l-a mai vrut Al Hilal pe Neymar

Neymar a trăit un adevărat coșmar după transferul de la PSG la Al Hilal. Într-un an și jumătate a evoluat doar în 7 partide pentru saudiți și a fost considerat cea mai mare țeapă din istoria fotbalului din zona Golfului.

ADVERTISEMENT

În ciuda faptului că din punct de vedere al marketingului reprezenta o sursă extraordinară pentru veniturile clubului, directorul executiv al lui Al Hilal, Esteve Calzada, a mărturisit că cedarea sa a avut la bază doar performanțele sportive.

ADVERTISEMENT

”Plecarea sa este încă o dovadă că noi, cei de la Al Hilal, căutăm și avem nevoie de jucători capabili să ofere performanțe maxime. Oricât de mult a contribuit Neymar la succesul nostru de marketing, performanța sportivă este pe primul loc. Și atunci am ajuns la concluzia că el nu mai era capabil să ofere ceea ce ne așteptam.

Acordul de reziliere a contractului său a fost benefic pentru toate părțile. Competiția în echipa noastră este brutală. Avem un număr limitat de locuri pentru jucătorii străini, iar jucătorii pe care îi avem acum fac o treabă excelentă. Neymar nu este în prezent la nivelul de a oferi imediat performanța de care avem nevoie pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat Calzada.

Tags: