Fotbal international

Neymar şi-a lansat parfumul cu o reclamă TV demnă de premiile Oscar! Câţi bani face brazilianul din sponsorizări! Video

19.05.2019 | 21:07
Neymar sia lansat parfumul cu o reclama TV demna de premiile Oscar Cati bani face brazilianul din sponsorizari Video

Neymar şi-a lansat parfumul cu o reclamă TV demnă de premiile Oscar. Starul brazilian a încheiat un contract de sponsorizare cu firma Diesel, iar primul produs va putea fi cumpărat în zilele următoare. Atacantul de 27 de ani a ales să-şi spună povestea cu ajutorul unui parfum, denumit “Spirit of the Brave”.

Neymar şi-a lansat parfumul cu o reclamă TV demnă de premiile Oscar. De ce a fost ales de Diesel

Neymar şi-a lansat parfumul Diesel “Spirit of the Brave” cu o reclamă TV demnă de premiile Oscar. Clipul de un minut şi 35 de secunde spune povestea atacantului de 27 de ani, de la meciurile jucate în favelele din Brazilia şi până la statutul de vedetă a lui PSG.

Guillaume de Lesquen, preşedinte al companiei L’Oréal Luxe, a susţinut că Neymar a fost ales pentru că brazilianul este un model de inspiraţie în lumea fotbalului. “Este un geniu, un artist, un adevărat magician. Neymar este o inspiraţie pentru lumea fotbalului. Are o personalitate puternică şi inspiră foarte mulţi tineri din întreaga lume”, a declarat francezul pentru wwd.com. “Am participat la majoritatea deciziilor importante din acest proiect. Am vrut să aducem un parfum îndrăzneţ, dar care să şi reflecte lucrurile pe care eu le consider importante. Am vrut ca acest parfum să rezume povestea mea şi ce înseamnă curajul pentru mine”, a precizat Neymar.

Neymar, regele contractelor de sponsorizare

Neymar a debutat în fotbalul profesionist în martie 2009 şi a devenit rapid o vedetă a fotbalului mondial. Faima i-a adus o multitudine de contracte de sponsorizare, prima afacere fiind încheiată înainte să joace primul meci pentru Santos. În 2007, brazilianul semna cu Nike, contract pe care l-a prelungit în 2011 pentru următorii 11 ani.

De-a lungul carierei, Neymar a semnat peste 30 de contracte de sponsorizare, brazilianul legându-şi imaginea de Banca Naţională din Qatar, Beats by Dr Dre, McDonald’s, Mastercard, EA Games, Panini sau Red Bull. Conform Forbes, în 2018, fotbalistul de 27 de ani a câştigat în jur de 17 milioane de dolari de pe urma afacerilor încheiate.

Neymar şi-a lansat parfumul cu o reclamă TV demnă de premiile Oscar (sursă foto: hepta.ro)
Neymar şi-a lansat parfumul cu o reclamă TV demnă de premiile Oscar (sursă foto: hepta.ro)

Motivul pentru care Neymar atrage bani din sponsorizări

Pe lângă faptul că Neymar este una dintre vedetele la modă din fotbalul mondial, brazilianul mai are un atu foarte important. Starul lui PSG are cifre excelente pe reţelele de socializare, fiind unul dintre cei mai urmăriţi sportivi. Contul de Instagram al lui Neymar este urmărit de 116 milioane de persoane, fiind depăşit cu puţin de Lionel Messi. Cu toate acestea, la capitolul succes pe reţelele de socializare, Cristiano Ronaldo este liderul autoritar cu aproape 167 de milioane de urmăritori pe Instagram.

Neymar este o prezenţă constantă pe Instagram, iar postările brazilianului au generat peste 1,3 miliarde de interacţiuni, fiind unul dintre lideri la acest capitol. Şi din acest motiv, brazilianul a ajuns să fie curtat de marile companii.