Super starul sud-american Neymar traversează o perioadă confuză la PSG. Deși presa din Franța anunța recent că angajamentul fotbalistului de 30 de ani s-a prelungit automat începând cu data de 1 iulie, jurnaliștii din Anglia susțin că brazilianul ar fi tentat să dea curs unei oferte din partea unei foste campioane a Europei.
Clubul interesat de serviciile lui Neymar este fosta deținătoare a Ligii campionilor, Chelsea, care îl mai are în vizor și pe portughezul Cristiano Ronaldo.
Conform presei din Regatul Unit, brazilianul este deschis negocierilor. Situația complicată de la PSG, a căror finanțatori nu mai par dispuși să achite salariul exorbitant al fotbalistului de 30 de ani, îi deschid noi oportunități acestuia.
Există, însă, o condiție care face în acest moment imposibilă mutarea. Chiar dacă șeicii ar fi de acord cu plecarea super starului, nu vor accepta, cel mai probabil, cerința acestuia de a-i fi achitat salariul integral, până la scadența contractului.
Conform L’Equipe noul angajament, care s-a prelungit automat la 1 iulie, este scadent în 30 iunie 2027, interval în care brazilianul ar urma să încaseze un salariu de 200 de milioane de euro.
Chiar dacă banii nu sunt o problemă pentru noul proprietar al lui Chelsea, americanul Todd Boehly, sunt șanse mici ca acesta să-i satisfacă, sub o formă sau alta, condiția de a părăsi campioana Franței.
În fotbal lucrurile se mișcă, însă, cu o viteză debordantă de la o zi la alta, iar ceea ce azi pare imposibil, de multe ori mâine se oficializează. Noul patron de pe Stamford Bridge are ambiții mari și vrea să construiască o echipă stelară la Londra.
Nu doar Neymar este pe lista de ”cumpărături” a lui Todd Boehly, ci și vedeta lui Manchester United și a naționalei Portugaliei, Cristiano Ronaldo.
Lusitanul chiar le-ar fi transmis oficialilor de pe Old Trafford că vrea să fie lăsat să plece în această vară, iar jurnaliștii din Albion susțin că destinația este Stamford Bridge.
Dacă va reuși achiziția celor doi, Chelsea va avea una dintre cele mai puternice linii de atac. Deși, împreună, Neymar și Cristiano Ronaldo au 67 de ani, tot împreună, și în ciuda vârstei, valorează 105.000.000 de euro (30 de milioane portughezul, respectiv 75 de milioane sud-americanul).