Foto. Neymar, trei petreceri aniversare! Foştii colegi de la Barça, marii absenţi

Razvan Nicolae   
in Galerie foto
07/02/2018, 12:30
Foto. Neymar, trei petreceri aniversare! Foştii colegi de la Barça, marii absenţi GALERIE FOTO

Neymar a ţinut-o dintr-o petrecere în alta cu ocazia zilei sale de naştere. Fotbalistul celor de la PSG a împlinit 26 de ani pe 5 februarie şi a ţinut să marcheze acest moment aşa cum se cuvine. Începând de duminică, brazilianul a organizat trei petreceri în decurs de 48 de ore. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Atacantul vicecampioanei Franţei şi-a dorit ca foştii săi colegi de la Barcelona să fie perezenţi la unul dintre aceste evenimente, însă catalanii nu au reuşit să ajungă la Paris. La primele două petreceri, fotbaliştii blaugrana nu au putut să ajungă din cauza programului încărcat.

Neymar, alături de colegii de la PSG la petrecere

Nici la ultima petrecere, una mult mai intimă, nu şi-a făcut apariţia vreun jucător al lui Ernesto Valverde, cu toate că mulţi speculau că Pique sau Coutinho vor ajunge la Paris. În schimb, Leo Baptistao, de la Espanyol, a reuşit să fie prezent.

Neymar a avut peste 150 de invitaţi la petrecerile sale, printre aceştia numărându-se Unai Emery şi colegii săi de la PSG, dar şi Luis Gustavo, de la Marseille, sau Gabriel Jesus, de la Manchester City.

Ştirea MOMENTULUI

Când se joacă FCSB–Rudar Velenje în turul 2 preliminar din Europa League

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.