Siyabonga Ngezana (27 de ani), fundașul lui FCSB, a ajuns în cantonamentul naționalei Africii de Sud în plin scandal. Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Africa de Sud (SAFA), Danny Jordaan (73 de ani), a fost arestat miercuri, 13 noiembrie, ca urmare a acuzaţiilor că ar fi folosit banii organismului sportiv scopuri personale.
Jordaan, considerat un personaj principal în organizarea Cupei Mondiale din 2010 în Africa de Sud, a încercat marţi, 12 noiembrie, să convingă judecătorii să nu-l aresteze, dar contestaţia lui a fost respinsă. Astfel, preşedintele SAFA urmează să fie judecat de Înalta Curte, joi, 14 noiembrie.
Arestarea lui Danny Jordaan survine, potrivit Reuters, citat de Agerpres, unui control al Poliţiei la sediul Federaţiei în luna martie, după care purtătorul de cuvânt al poliţiei, Katlego Mogale, a declarat:
”Între 2014 şi 2018, preşedintele SAFA a folosit resursele organizaţiei pentru interesele sale personale, angajând chiar o companie privată de securitate pentru protecţia sa. De asemenea, a angajat, fără a avea acceptul SAFA, şi o firmă de relaţii publice”.
Alături de Danny Jordaan mai sunt inculpaţi directorul financiar al SAFA, Gronie Hluyo, şi omul de afaceri Trevor Neethling.
Stoperul lui FCSB Siyabonga Ngezana a fost convocat de selecționerul belgian Hugo Broos pentru meciurile cu Uganda (vineri, 15 noiembrie) și Sudanul de Sud (marți, 19 noiembrie), din preliminariile pentru calificarea la Cupa Africii pe Națiuni.
Prezența lui Ngezana la naționala Bafana Bafana a fost dur criticată în septembrie, după victoria cu emoții, scor 3-2, în meciul tur împotriva Sudanului de Sud. După aceea acțiune, sud-africanul s-a întors accidentat la FCSB.
”Cineva îl împinge și aceasta este marea problemă pe care o are fotbalul sud-african, că ne place sau nu. Dacă suntem sinceri, el nu merită să fie la echipa națională și pot compara situația lui cu cea a lui Veli Mothwa. Trebuie să-și câștige locul!
În meciul ăsta, nu m-ar fi deranjat deloc ca antrenorul să-l schimbe. Ne-a pus sub presiune încă de la început”, a acuzat Junior Khanye (39 de ani), fost mijlocaș, în cadrul unuia dintre cele mai urmărite podcast-uri din Africa de Sud.
Siyabonga Ngezana a devenit om de bază în centrul defensivei FCSB, iar impresarul său, Florin Vulturar, a anunțat la FANATIK SUPERLIGA că fundașul sud-african a început să atragă atenția unor cluburi importante din Europa.
”Eu zic că a crescut foarte mult. Probabil în vară se poate vorbi și la el de un transfer, dacă o să fie în continuare la nivelul acesta. Poate să mai crească.
Dacă vor fi rezultate bune și în Europa, toți vor fi cu ochii pe ei. Are 10 milioane de euro clauză de reziliere, ceva de genul. Sunt multe întrebări despre el, dar până în vară nu se pune problema de transfer”, a spus Florin Vulturar la FANATIK SUPERLIGA.