FCSB a pierdut și cu Basel în Europa League. Bucureștenii au rămas devreme în 10 oameni, iar la puțin timp au comis un penalty total fără sens, în urma unei lovituri libere. Fostul internațional român a spus cine a fost, de fapt, de vină.
FCSB a ratat toate punctele în Elveția. Campioana României a fost învinsă de Basel cu 3-1, deși a prestat un joc ofensiv demn de admirat. Primul gol al gazdelor a venit în urma unui henț comis de Ngezana, care a sărit în zid la o lovitură liberă și a fost imprudent în privința poziției mâinii sale.
Deși Gigi Becali consideră că Daniel Bîrligea a fost de vină la faza respectivă, Florin Gardoș, fostul mare fundaș român, înclină balanța către fotbalistul sud-african. Fostul campion al României a explicat cum trebuia să procedeze Ngezana la faza în care a comis penalty.
„Aș zice așa un 60-40 spre Ngezana. Când stăteam în zid, fiind printre cei mai înalți, nu îmi plăcea niciodată să mă țină cineva de tricou, de mână. În primul rând că trebuie să sari și dacă tu mă ții de mână, nu mai poți să sari la fel de mult. Deci instant le ziceam tuturor colegilor sau pe cine aveam lângă mine la zid, bă, ia mâna de pe mine, ia mâna de pe tricou.
Ngezana e vinovat 60%, cel puțin. Nu avea ce să caute cu mâna acolo, în poziția aia. Eu ca fundaș zic că Ngezana a greșit 60%, iar Bîrligea 40%”, a spus inițial Florin Gardoș.
Specialiștii FANATIK au opinat și în legătură cu rezultatul final al meciului Basel – FCSB. Florin Gardoș și Marian Aliuță au căzut de acord că bucureștenii trebuiau și puteau să învingă, chiar dacă meciul s-a jucat în deplasare.
„Părea că e o seară bună pentru echipă. Basel nu e la nivelul celorlalte echipe, dacă comparăm cu Young Boys, care au fost mult peste!”, a mai spus Florin Gardoș. „Și la 2-1 pentru Basel, FCSB venea peste ei!”, a completat și Marian Aliuță.
Unul dintre jucătorii remarcați din compartimentul defensiv al campioanei României a fost Daniel Graovac, cel care a făcut un meci foarte bun în Elveția. Florin Gardoș l-a asemănat cu Eugen Baciu.
„Graovac e o achiziție bună. E genul de fundaș care seamănă cu Baciu, pe care l-am prins și eu foarte puțin. Lipseau Goian, Ghionea, intra Baciu. Nu aveai niciodată ce să îi reproșezi, așa mi se pare și Graovac.
Joacă safe, își face treaba defensiv foarte bine, nu face floricele, nu încearcă driblinguri, nu își asumă riscuri. Aseară a fost bun, chiar bun, mi-a plăcut. Ținând cont de Mihai Popescu, care s-a accidentat și a avut și un start destul de slab, Ngezana la fel, Grovac a fost singurul care s-a menținut pe o linie!”, a mai spus Florin Gardoș la FANATIK SUPERLIGA.