Ziua de miercuri, 13 mai, are o însemnătate aparte pentru Cristi Chivu. Poate deveni al doilea antrenor din istoria lui Inter care face eventul, campionatul și cupa, în primul sezon. Doar Jose Mourinho, tehnician alături de care a câștigat trofeul UEFA Champions League în 2010, a mai izbutit asta.
Finala Cupei Italiei nu este specială doar pentru Cristi Chivu. Milioane de români din țară și din diaspora abia așteaptă ca în dimineața zilei de joi, 14 mai, să aibă un motiv de mândrie când se duc la serviciu, școală sau cumpărături. Iar, în acest moment, Cristi Chivu este motivul de mândrie.
Are conturate toate trăsăturile unui supererou contemporan. A plecat de jos, s-a chinuit singur printre străini, asemenea lui Harap-Alb, și a răzbit plin de modestie și eleganță. Virtuți care dispar, de cele mai multe ori, în drumul fiecărui erou către absolut. Cred că asta îl face să fie încadrat la categoria „super”.
În prezent, în Milano și România, dar și pentru cei 5 milioane de români din diaspora, răsfirați prin toate colțurile lumii, Chivu este dovada vie că se poate răzbi în viață cu răbdare și muncă.
Până a sosi în Italia, am crezut că luările de poziție ale lui Chivu de la conferința de presă, când mărturisea cu zâmbetul pe buze că este mândru că este român, o să fie de ajuns pentru a fi întâmpinați cu respect. Numai că nu a fost de ajuns.
La conferința de presă de pe Olimpico, premergătoare meciului, au fost patru români: Cristian Pintea și Daniel Anghel, ambii de la PRO TV, Renato Anghelescu și subsemnatul. Al cincilea jucător, operatorul Radu Bunescu, tot de la PRO TV, a fost eliminat. Nu i s-a permis să filmeze. Cu toate că PRO TV deține drepturile de televizare pentru finala Cupei Italiei.
Am comunicat înainte de startul evenimentului că suntem din România și că vom adresa câte o întrebare în engleză, pentru ca italienii să nu se simtă ofensați că vorbim în română. Am primit OK-ul și așteptam cuminți în scăunel fix ca niște elevi gata de inspecție. Rigoarea plutea în aer. În Italia, ofițerii de presă se comportă ca niște dirijori sobri. Abia schițează un zâmbet. Îți arată doar arătătorul, semn că ai primit undă verde să pui întrebarea, iar o doamnă elegantă, îmbrăcată la costum, îți întindea microfonul.
La Maurizo Sarri a mers totul atât de fluent și rapid. Omul responsabil cu media era ca într-un concert de Rachmaninoff. Era atent la orice adiere și nimic nu părea să-l perturbe. Pentru omologul de la Inter, în schimb, nu eram o miză. Mâinile noastre care străpungeau tavanul nu au reprezentat un interes pentru domnia sa. A numit pe de rost jurnaliștii de la care vrea întrebări, a ignorat cele trei fețe noi încercănate după alergătura din Roma, și a plecat. Cu toate că Cristi Pintea se poate considera norocos. A primit o privire aprobatoare. Doar cu ea a rămas.
Nu, nu este vina lui Cristi Chivu. Nu, nu a decis el asta. Există doar gândul că dacă el s-ar fi mândrit cu noi măcar 10% din cât o facem noi cu el, astea poate nu s-ar fi întâmplat. Dar e doar un gând scris într-o sală de conferință unde nu merge nicio priză, iar oficialii de aici doresc să stingă lumina cât mai repede. Ceea ce nu știu ei este că nouă ni s-a stins deja lumina când nu am apucat să-i punem măcar o întrebare lui Cristi Chivu.