Fotbal intern

Nicio ofertă pentru Gheorghe Hagi! Regele rămâne la Viitorul

21.09.2018 | 10:27
Nicio oferta pentru Gheorghe Hagi Regele ramane la Viitorul
ADVERTISEMENT

A anunțat că ar vrea să antreneze și o altă echipă, dar Gheorghe Hagi a rămas momentan pe loc. Nicio ofertă nu a venit pe numele managerului de la Viitorul și Regele rămâne la echipă în ciuda faptului că își pregătise temeinic plecarea. Constantin Gâlcă trebuia să-l înlocuiască și să ducă proiectul mai departe, însă mutarea este deocamdată în aer, în timp ce Hagi așteaptă o propunere interesantă. Până acum doar rușii de la Kazan l-au căutat și o echipă din Golf.

”Au fost ceva oferte, dar nu de acceptat. Cea mai interesantă a fost cea de la Khazan. În rest, doar discuții, chiar și cu o echipă din Golf. Dar, Hagi a spus clar că nu se mai implică decât în proiecte serioase, pe termen lung”, a declarat Cristian Bivolaru despre următorii pași ai Regelui

ADVERTISEMENT

Nicio ofertă pentru Gheorghe Hagi! Regele rămâne la Viitorul

Gheorghe Hagi a recunoscut și el în urmă cu doar câteva luni că este tentat de o nouă aventură, dar numai în condițiile puse de el.

„Există tatonări, dar deocamdată nu este nimic clar. Nu am discutat cu nimeni, nu am negociat, au fost doar discuții. Așa cum am mai spus, voi pleca când voi vedea că există o ofertă, bazată pe un proiect foarte bun. Dacă nu, o să rămân aici în continuare și o să încerc să fac iar o echipă frumoasă, care să joace un fotbal de calitate”, a declarat în trecut, pentru  televiziune de sport, Gheorghe Hagi

ADVERTISEMENT

Implicare sută la sută la Viitorul

Hagi nu a bătut palma cu nimeni și se concentrează acum strict pe Viitorul. Managerul tehnic  spune că în premieră echipa lui se va axa și pe Cupa României. Cristian Bivolaru a precizat și de ce Hagi nu a plecat până acum la altă echipă

”Iar am discutat pe tema aceasta. Crezul și dorința lui Hagi sunt că, în acest moment, poate face performanță la orice nivel, indiferent de club sau de echipă națională. El se simte extrem de bine, extrem de motivat și speră să-și poată păstra această energie și de acum înainte. Numai că este din ce în ce mai complicat. Chiar și dacă ai un astfel de nume, dacă nu ai susținerea necesară e dificil! Plus că Gică nu mai vrea să accepte proiecte de la jumătate”, a mai spus Cristian Bivolaru

ADVERTISEMENT

2 echipe din străinătate a antrenat până acum Gheorghe Hagi