Nick Kyrgios va disputa marea finală de la Acapulco împotriva lui Alexander Zverev

Irina Aldea   
în Tenis
02/03/2019, 15:45
Nick Kyrgios va disputa marea finală de la Acapulco împotriva lui Alexander Zverev GALERIE FOTO
Nick Kyrgios - Alexander Zverev, marea finală de la Acapulco

Nick Kyrgios – Alexander Zverev, marea finală de la Acapulco. Nick Kyrgios, locul 72 ATP, și Alexander Zverev (3 ATP) vor disputa marea finală de la Acapulco, turneu organizat în Mexic. Australianul în vârstă de 23 de ani a trecut în semifinale de John Isner, cap de serie numărul trei, în timp ce Zverev (favoritul numărul doi) l-a învins pe Cameron Norrie.

Nick Kyrgios va evolua la Acapulco împotriva lui Alexander Zverev

În prima semifinală de la Acapulco, Alexander Zverev s-a impus în două seturi în faţa britanicului Cameron Norrie (64 ATP), scor 7-6(0), 6-3, după o oră și 21 de minute. Zverev s-a calificat în finala de la Acapulco fără să piardă vreun set. Jucătorul de 21 de ani i-a mai învins pe Alexei Popyrin, David Ferrer și Alex De Minaur.

De partea cealaltă, Nick Kyrgios a făcut victime serioase în Mexic. Australianul i-a învins pe Andreas Seppi, Rafael Nadal, Stanislas Wawrinka şi John Isner. Ultima finală disputată de Nick Kyrgios a avut loc anul trecut, în ianuarie, când își trecea în palmares al patrulea titlu al carierei, la Brisbane.

Nick Kyrgios, în acţiune la turneul din Acapulco

Nick Kyrgios, în centrul atenţiei la Acapulco

Kyrgios și Zverev s-au mai întâlnit până în prezent în circuit de cinci ori, scorul fiind 3-2 în favoarea australianului. Cei doi au jucat doar pe hard până acum. Alexander Zverev are 10 titluri în palmares și alte cinci finale disputate. De partea cealaltă, Kyrgios a cucerit patru trofee și a pierdut alte trei finale.

Nick Kyrgios a declarat că joacă mai bine atunci când publicul este împotriva lui. “De fapt, joc mai bine când publicul e împotriva mea. Iubesc atmosfera din tribune, mai ales când adversarul meu este încurajat, mă motivează. Când l-am văzut pe Rafa pe tablou, mi-am spus că asta este şansa mea, ştiam că sunt capabil să obţin victorii mari aici. Sper că am bătătorit drumul spre succes pentru tenismenii tineri. Vreau să-mi fac jocul, ştiu că pot să fiu la un nivel superior”, a declarat australianul la Acapulco.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles