Life

Exclusiv. Nico, diagnosticată din nou cu Covid: „Mi-am făcut trei teste acasă, toate au ieșit negative”

Nico a avut parte de un început de an total neașteptat. Artista s-a aflat în izolare după ce a fost infectată, în ultimele zile din decembrie, cu Covid-19
11.01.2022 | 14:15
Exclusiv Nico diagnosticata din nou cu Covid Miam facut trei teste acasa toate au iesit negative
Nico a fost din nou diagnosticată cu Covid, după ce primele trei teste au ieșit negative Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Cântăreața Nico a început 2022 în izolare, după ce a fost depistată pozitiv cu Covid-19. În exclusivitate, pentru FANATIK, artista, în vârstă de 51 de ani, a dezvăluit că a făcut o formă ușoară a bolii, iar activitățile desfășurate în perioada în care s-a aflat în izolare au ajutat-o să depășească ușor încercarea de la început de an.

A fost foarte bine pentru mine, având în vedere că am avut și anul trecut Covid”, a declarat Nico, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

„Mi-am făcut acasă trei teste, toate negative”

Întrebată cum și-a dat seama că există posibilitatea să fie din nou afectată de Covid-19, Nico spune că nu știe cu exactitate de unde a luat virusul. Artista se afla acasă, când, într-una din zile, a început să se simtă din ce în ce mai rău. După câteva teste efectuate cu un rezultat negativ, a luat decizia de a merge la spital, pentru a face un test PCR, unde a aflat că are din nou Covid. A fost nevoită să-și anuleze angajamentele profesionale și, până pe 6 ianuarie, s-a aflat în izolare.

Eram acasă de o săptămână și ceva. Am avut amețeală, dureri de cap, cam astea au fost simptomele și temperatură într-una din zile. Și dacă am văzut că nu trece, am zis hai să vedem ce e. Mi-am făcut acasă 3 teste, toate negative. Simțeam, totuși, că ceva nu e în regulă și m-am dus la spitalul din Ploiești, mi-am făcut test PCR și așa am depistat că sunt pozitivă. Acasă toate testele mi-au ieșit negative. În momentul acela am sunat doctorul, mi-a dat tratamentul de Covid și a fost foarte ok.

ADVERTISEMENT

Primele zile au fost puțin mai grele, dar dup-aia stare de oboseală… A fost mult mai ușor la mine față de anul trecut. Am putut face mâncare. Data trecută, în decembrie 2020, n-am putut să fac nimic, absolut nimic. Am stat numai în pat două săptămâni. A fost mult mai greu. Acum a fost o stare mult mai ușoară.”, ne-a spus artista.

Nico, sfaturi după ce s-a luptat cu Covid: mască întotdeauna, evitarea îmbrățișărilor

Ce sfaturi are Nico pentru prevenirea răspândirii virusului? Artista recomandă purtarea măștii de protecție de fiecare dată, evitarea îmbrățișărilor și gesturilor de afecțiune și alegerea cu atenție a persoanelor cu care ne întâlnim, mai ales dacă acestea nu sunt vaccinate.

ADVERTISEMENT

Eu port mască întotdeauna. Îmbrățișările și toate astea s-au dus, îți e și teamă. Până la urmă trebuie să fii precaut și să ai grijă. În momentul în care te duci undeva, să știi clar cu cine vorbești, dacă e sau nu vaccinat, dacă a trecut prin boală.

Eu sunt și un om mai retras, dar iată că anul ăsta nu m-a ferit. La cât am ieșit eu pe post și la teatru, mi-era și teamă la un moment dat, dar am zis că asta e, până la urmă trebuie s-o facem.”, a adăugat artista.

ADVERTISEMENT

Ce își dorește Nico de la 2022: “Să revenim la normalitate”

După o perioadă în care atât ea, cât și colegii săi de la teatru au fost nevoiți să dea spectacole cu sala jumătate goală, Nico își dorește ca în 2022 situația să se schimbe. Artista rememorează cu drag perioada în care sălile de la teatru erau mereu pline și oamenii veneau cu sufletul deschis la fiecare spectacol.

Stau liniștită pentru că acum, dacă am trecut și prin boală, cu siguranță o să fiu imunizată. Deocamdată așteptăm noile reglementări. Nu avem de unde să știm ce se va întâmpla în principal, dar mă bucur că avem ce face, avem activitate și nu ne mai gândim la altceva.

Lucrez la teatru, avem concerte în fiecare weekend și sperăm să fie din ce în ce mai bine, să avem voie să funcționăm din nou la capacitate maximă. Asta îmi doresc din suflet anul acesta, să se ajună la normalitate. Este singurul lucru pentru care ne rugăm acum la Dumnezeu, să fie bine.”, a mai ținut să adauge Nico.

ADVERTISEMENT