Nicolae Ceaușescu putea declanșa Al Treilea Război Mondial! Ce i-a cerut lui Mihail Gorbaciov în vara lui 1989! VIDEO

Nicolae Ceaușescu a urmat, din momentul în care a ajuns la putere, în martie 1965, anumite „linii directoare” stricte, cum ar fi rolul conducător al Partidului Comunist Român, industrializarea țării, omogenizarea socială, ideologizarea vieții culturale și, nu în ultimul rând, respectarea suveranității și independenței naționale, neamestecul în treburile interne, avantajul reciproc în relațiile cu toate statele din lume, în primul rând, evident, cu țările socialiste. Polonia a fost excepția de la regulă. Se întâmpla în 1989, dar, pentru a înțelege corect acțiunile lui Nicolae Ceaușescu, trebuie să ne întoarcem în anul 1968.

Nicolae Ceaușescu putea declanșa Al Treilea Război Mondial! Ce i-a cerut lui Mihail Gorbaciov în vara lui 1989!

Este arhicunoscută poziția fermă a lui Nicolae Ceaușescu împotriva invaziei Cehoslovaciei de către armatele țărilor socialiste începută în 20 august 1968. A fost singurul lider comunist care a avut curajul să condamne public, în cadrul unor mari adunări populare intervenție militară a sovieticilor, ungurilor, polonezilor, bulgarilor și est-germanilor împotriva „primăverii de la Praga”, perioada de liberalizare politică, democratizare şi descentralizare economică inițiată în aprilie 1968 de președintele Alexander Dubček, ales în ianuarie același an prim-secretar al partidului comunist și președinte al Cehoslovaciei. Vezi un amplu reportaj al Televiziunii Române mai jos.

La 13 ani distanță, în 1981, și Polonia trecea prin momente de mare tensiune internă. Sindicatul liber „Solidaritatea” (în poloneză:Solidarność), condus de Lech Walesa, primul sindicat necontrolat de partidul comunist, reușise să oblige puterea să semneze un acord în august 1980 și se impunea încet, dar sigur ca forța democratică capabilă să detroneze partidul comunist de la conducerea țării. În condiții sociale extrem de tensionate, care adânciseră Polonia într-o criză economică fără precedent după Al Doilea Război Mondial, generalul Wojciech Jaruzelski devenea prim-ministru în februarie și prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez în octombrie.

În 1981 Nicolae Ceaușescu și János Kádár au salvat Polonia

Acțiunile sale în forță împotriva „Solidarității”, culminând cu scoaterea în afara legii a sindicatului și arestarea liderilor săi în frunte cu Lech Walesa, în 13 decembrie 1981, nu au avut darul să liniștească „lagărul” socialist, în frunte cu cine altcineva decât URSS. Așa că la consfătuirea anuală a miniștrilor apărării din statele membre ale Tratatului de la Varșovia, desfășurată la Moscova, între 2 și 4 decembrie 1981, ministrul sovietic, mareșalul Dmitri Ustinov, a propus acordarea unui „ajutor” militar lui Jaruzelski pentru „pentru curmarea amestecului forțelor contrarevoluționare străine și a statelor NATO care pun în pericol existența socialismului în Polonia” (ministrul român al apărării, generalul Constantin Olteanu).

Miniștrii apărării din Bulgaria, Cehoslovacia și Republica Democrată Germană s-au declarat de imediat acord să fie acordat ajutor guvernului Polonez. S-au opus, însă, Ungaria și România. Adică János Kádár (care nu uitase intervenția sovietică din țara sa în 1956…) și Nicolae Ceaușescu, care a transmis prin Constantin Olteanu că „sub niciun motiv nu trebuie acceptată ideea unei intervenții militare în Polonia”. Și Polonia a scăpat astfel de „ajutorul” militar „frățesc” al statelor socialiste și a rămas să-și rezolve singură problemele interne.

În arhivele CIA există chiar o telegramă din decembrie 1981 care face referire la o scrisoare pe care i-ar fi trimis-o Nicolae Ceaușescu lui Ronald Reagan în legătură cu situația din Polonia, imediat după instaurarea Legii Marțiale în decembrie 1989. Președintele român îl avertiza pe președintele american că lupta dintre autoritățile comuniste poloneze și sindicatul „Solidaritatea” ar putea duce la invadarea țării de către trupele pactului de la Varșovia. „Când mi-a dat scrisoarea, Andrei (n.a. – Ștefan Andrei, ministrul de Externe român) mi-a comunicat verbal aceleași puncte de vedere, dar a adăugat că, indiferent de evenimente, România nu va interveni în Polonia”, își amintea ambasadorul american David Funderburk în România (1981-1985), în cartea sa „Dungile și roșii. Un ambasador american prins între Departamentul de Stat și comuniștii români” din 1987.

Ceaușescu schimbă „macazul” cu 180 de grade în 8 ani!

Cu 180 de grade avea să se schimbe, însă, atitudinea lui Nicolae Ceaușescu față de aceeași Polonie în numai câțiva ani. Mai precis 8. Ce se întâmplase în Polonia în acei ani? În 1983 Lech Walesa primea Premiul Nobel pentru Pace. În noiembrie 1985 Wojciech Jaruzelski renunța la funcția de prim-ministru, rămânând doar președintele Poloniei, iar în septembrie 1986 dădea o amnistie generală. În aprilie 1988 izbucneau iarăși greve în toată țara. În ianuarie 1989 guvernul se așeza la masa tratativelor cu liderul sindical Lech Walesa și în 5 aprilie 1989 un acord politic stabilea „reorganizarea Guvernului și a Parlamentului, organizarea alegerilor generale, dreptul opoziției de a depune candidaturi, a edita ziare proprii și a avea acces la radio și la televiziune” (comunicat de presă al guvernului).

În 17 aprilie un tribunal din Varșovia decidea înscrierea oficială a Uniunii Sindicatelor Independente „Solidaritatea”, care astfel reintra în deplină legalitate. Măsurile democratice luate în Polonia erau salutate cu entuziasm chiar în țările occidentale, în special în Anglia și Franța. Iar la 18 iunie 1989 opoziția, „Solidarność”, câștiga alegerile, iar Partidul Muncitoresc Unit Polonez pierdea rolul de conducător politic al Poloniei. 18 iunie 1989 a fost un moment istoric: încheia epoca în care partidele comuniste dețineau monopolul puterii politice în țările socialiste.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Ceaușescu schimbă rolurile între România și URSS!

Comunist convins, Nicolae Ceaușescu era consternat și îngrijorat de evenimentele care duceau spre democrație Polonia, asta în condițiile în care nici deschiderea „țarului” sovietic Mihail Gorbaciov către „glasnost” (transparență), „perestroică” (reconstrucție) și „uskorenie” (accelerare a dezvoltării economice) nu-i pica deloc bine. Așa că, începând de la consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia, desfășurată la București, în 7–8 iulie 1989, și-a manifestat public și din ce în ce mai vehement îngrijorarea față de „tendințele de a pune sub semnul întrebării valorile socialiste”  și a propus o acțiune comună armată a statelor socialiste împotriva „cercurilor capitaliste și imperialiste” care se infiltraseră în Polonia și o deturnau de pe „calea socialistă spre comunism”.

Mihail Gorbaciov a pledat pentru necesitatea „respectării independenței partidelor frățești și excluderea forței și a amenințării cu forța în relațiile dintre state”. Situația ar fi fost hilară dacă nu era tragică, era incredibil cum se inversaseră rolurile în 8 ani: liderul sovietic susținea independența și neamestecul în treburile interne ale altor țări, concepte promovate timp de două decenii și jumătate de Nicolae Ceaușescu! Care devenise adeptul apărării cu orice preț, în comun, a orânduirii socialiste, prin intervenție armată, pentru a nu fi permisă abandonarea rolului conducător al comuniștilor în statele participante la Tratatul de la Varșovia!

Ceaușescu „turba” și pentru că Polonia era puternic susținută de Occident, dar mai ales de SUA

Trebuie amintit faptul că a doua zi chiar după terminarea consfătuirii de la București, în Polonia sosea într-o vizită oficială președintele american George H. W. Bush (primul Bush președinte), care aducea cu el o sumedenie de dovezi de sprijin al SUA pentru Lech Walesa și sindicatul condus de el, de la împrumuturi financiare foarte avantajoase până la lobby internațional și ajutor logistic. De altfel Polonia era susținută puternic în eforturile ei de democratizare și de Anglia, Franța, Germania, Italia sau Belgia. O intervenție armată a țărilor socialiste în Polonia ar fi dus în acel moment, cu siguranță, la declanșarea unei conflagrații mondiale!

Numirea de către generalul Wojciech Jaruzelski, președintele Poloniei, pe 19 august 1989, în funcția de prim-ministru a lui Tadeusz Mazowiecki, intelectual catolic, consilier al sindicatului „Solidaritatea” și redactor-șef al ziarului acestuia („Trigodnic Solidarnosci”) l-a scos din minți pe Ceaușescu. Mai ales când a aflat, „serviciili” noastre n-au dormit niciodată, că această victorie a „dușmanilor de clasă” a fost „aprobată” de la Kremlin de Mihail Gorbaciov care a acceptat un guvern condus de „Solidaritatea”, cu o minoritate comunistă. Ceaușescu l-a convocat chiar în seara zilei de 19 august pe ambasadorul sovietic în România și i-a cerut să transmită imediat lui Gorbaciov îngrijorarea sa în ceea ce privește situația din Polonia și cerea o întrunire de urgență a conducătorilor partidelor comuniste din statele membre ale Tratatului de la Varșovia.

Ceaușescu adoptase „doctrina Brejnev”, împotriva căreia protestase vehement în 1968!

Tot în seara zilei de 19 august 1989 au fost convocați la sediul Comitetilui Central al PCR ambasadorii tuturor statelor care făceau parte din Tratatul de la Varșovia, cărora li s-a înmânat o declarație oficială a conducerii PCR pentru a fi trimisă în regim de urgență secretarilor generali ale partidelor comuniste din țările respective. Declarația făcea o evaluare a evenimentelor din Polonia și afirma că „socialismul se află în pericol”, că desemnarea în fruntea guvernului a lui Mazowiecki reprezenta „o cedare în fața forțelor capitaliste și imperialiste”, iar sindicatul „Solidaritatea” era denunțat pentru „atitudinea sa anticomunistă și prooccidentală”. Participarea la guvernare a „Solidarității” servea „celor mai reacționare cercuri imperialiste, care urmăreau lichidarea socialismului și revenirea la societatea capitalistă”.

În declarație se exprima îngrijorarea nu numai față de soarta socialismului în Polonia, dar și față de obligațiile ei de membru al Tratatului de la Varșovia. În opinia lui Ceaușescu situația de la Varșovia nu era doar o problemă internă a Poloniei, ci a „tutulor” statelor socialiste. Așa că propunea „organizarea unei consfătuiri la care să se stabilească de comun acord luarea unor măsuri urgente și hotărâte, care să împiedice lichidarea socialismului în Polonia”. Nicolae Ceaușescu ajunsese, astfel, în august 1989 să susțină „doctrina Brejnev” (a independenței limitate, controlate a statelor socialiste), împotriva căreia se ridicase în repetate rânduri și o condamnase public și extrem de vehement în august 1968, după invadarea Cehoslovaciei de către armatele statelor socialiste „aliate” din Pactul de la Varșovia.

Ceaușescu a primit adevărate „palme” (diplomatice) din partea Poloniei și Ungariei

Cele mai dure răspunsuri au venit de la conducerea Partidului Muncitoresc Unit Polonez, evident, dar și din partea conducerii Partidului Muncitoresc Socialist Ungar.

• „Încercăm să înțelegem intențiile tovarășilor români, nu putem să acceptăm și să recunoaștem motivația, nici aprecierile și nici concluziile formulate în declarația conducerii Partidului Comunist Român (…) Respingem afirmațiile tovarășilor români că participarea în guvernul Republicii Populare Polone a reprezentanților «Solidarității», servește «celor mai reacționare cercuri imperialiste» și că aceasta este «nu numai o problemă internă a Poloniei, ci se referă la toate țările socialiste »” – pasaj din răspunsul conducerii Partidului Muncitoresc Unit Polonez
• „Este inadmisibilă imputația făcută apriori unui guvern al unui stat suveran că ar sluji forțe străine și este absolut nefondat reproșul că transformările care au loc în Polonia constituie o lovitură serioasă pentru Tratatul de la Varșovia. (…) Polonia rămâne fidelă obligațiilor sale de aliat în cadrul Tratatului de la Varșovia” – pasaj din răspunsul conducerii Partidului Muncitoresc Unit Polonez
• „Dorim să subliniem că transformările care au avut loc în Polonia și în alte țări socialiste nu încalcă cu nimic interesele României, ci dimpotrivă, servesc întăririi socialismului în lume, revenirii la vitalitatea ideilor socialismului și a forței sale de atracție” – pasaj din răspunsul conducerii Partidului Muncitoresc Unit Polonez
• „Conducerea P.M.S.U. a luat cunoștință cu consternare și fără a fi de acord cu conținutul mesajului P.C.R. și al tovarășului Nicolae Ceaușescu, prin care se urmărește o acțiune comună «folosind toate mijloacele în vederea împiedicării lichidării socialismului în Polonia»” – pasaj din răspunsul conducerii Partidului Muncitoresc Socialist Ungar

Gorbaciov l-a „calmat” pe Ceaușescu prin Şevardnadze

După primirea răspunsului oficial și de la Mihail Gorbaciov, Nicolae Ceauşescu a trimis un nou mesaj la Kremlin, pe 21 august, prin care solicita prezența la București a ministrului sovietic al Afacerilor Externe, Eduard Şevardnadze pentru a discuta în legătură cu „actul de trădare” de care se făcea vinovat generalul Jaruzelski în faţă „mişcării muncitoreşti şi socialiste din întreaga lume” și a găsi „cele mai potrivite și hotărâte măsuri de intervenție pentru salvarea socialismului în Polonia”.

Şevardnadze a venit la Bucureşti pe 26 august, iar discuţiile sale cu Nicolae Ceaușescu și cu Ioan Totu, minisreul român al Afacerilor Externe, au fost dezvăluite chiar de preşedintele României, în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 22 septembrie 1989. În conţinutul stenogramei acelei ședințe nu se mai regăsește nimic despre solicitarea vreunei intervenții armate în Polonia, ba, mai mult, se afirmă că Nicolae Ceauşescu nu ar fi solicitat intervenţia în Polonia a trupelor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia nici în mesajele sale din 19 şi 21 august! Era clar că Mihail Gorbaciov îl „calmase” prin Eduard Şevardnadze pe Nicolae Ceaușescu în privința Poloniei. Dar în niciun caz nu îl convinsese că este necesară o deschidere spre democrație și a conducerii de la București. Ceea ce avea să-i fie fatal lui Nicolae Ceaușescu în mai puțin de 4 luni…

• „Dragi tovarăși, cetățeni ai țării românești, în aceste momente grele pentru poporul frate cehoslovac, pentru situația din Europa, doresc ca, în numele Comitetului Central, al Consiliului de Stat și al Guvernului, să mă adresez dumneavoastră, exprimând încrederea noastră deplină în hotărârea poporului român de a asigura construcția pașnică a socialismului în patria noastră. Pătrunderea trupelor celor cinci țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru a-și apăra independența națională, pentru egalitate în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea și independența altui stat. Nu există nicio justificare, nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist frățesc” – Nicolae Ceaușescu la marele miting popular organizat în 21 august 1968
• „Ceea ce se poate spune acuma, este că va trebui să ne gândim cum va trebui să acţionăm în viitor pentru a determina o poziţie mai fermă faţă de manifestările ţărilor imperialiste, împotriva planurilor şi programelor acestora de amestec în treburile ţărilor socialiste, de destabilizare, de finanţare a politicii de renunţare la construirea socialismului” – Nicolae Ceaușescu în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 22 septembrie 1989
• „Poziţia noastră este de a acţiona pentru a dezvolta relaţiile şi cu Polonia, şi cu Ungaria. Dorim să realizăm o asemenea zisă colaborare cât mai largă, însă, desigur, nu pentru dezvoltarea sectorului capitalist, cum a spus Bush, ci pentru întărirea sectorului socialist şi suntem gata să conlucrăm foarte larg cu ei, inclusiv în cooperarea în producţie, în realizarea diferitelor acţiuni care să ajute realmente la depăşirea situaţiei din Polonia” – Nicolae Ceaușescu în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 22 septembrie 1989
• 200.000 de soldați din URSS, Bulgaria, Polonia, Ungaria și RDG, susținuți de 2.000 de tancuri și 280 de avioane sovietice invadau Cehoslovacia la ora 0 a nopții dintre 20 și 21 august 1968 pentru a pune capăt reformelor democratice inițiate de președintele Alexander Dubček și guvernul de la Praga.
• 8 mandate de senator (din totalul de 100) şi 1 de membru al Seimului (din 161) au obținut candidaţii Partidului Muncitoresc Unit Polonez în cele două tururi de scrutin, din 4 și 18 iunie 1989, ale primelor alegerile libere din „lagărul” socialist, „consfințind” înfrângerea categorică în faţa „Solidarităţii”
• 402 voturi pentru, 0 împotrivă şi 13 abţineri a fost „scorul” cu care a câştigat primul premier necomunist din Estul Europei, Tadeusz Mazowiecki, votul de încredere al parlamentului polonez în septembrie 1989