News

Nostalgicii regimului comunist s-au adunat, din nou, la mormântul lui Nicolae Ceaușescu. Care este, de fapt, data reală de naștere a fostului dictator?

Ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu este celebrată, an de an, de o mână de oameni care se adună la mormântul dictatorului, aflat în cimitirul Ghencea din București.
26.01.2022 | 13:05
Nostalgicii regimului comunist sau adunat din nou la mormantul lui Nicolae Ceausescu Care este de fapt data reala de nastere a fostului dictator
Oamenii se adună an de an la mormântul lui Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Nicolae Ceaușescu a părăsit cele lumești în urmă cu ceva mai bine de 32 de ani, însă asta nu-i împiedică pe oameni să-i celebreze ziua de naștere an de an. Oamenii care se adună aici nu sunt foarte mulți, însă nici nu sunt doar doi, trei indivizi, iar alții probabil că nu vin, dar sunt acolo cu sufletul.

Nici anul acesta n-a fost diferit, astfel că la primele ore ale dimineții, mai mulți nostalgici după fostul lider al țării și, implicit, după regimul pe care l-a condus aproape un sfert de secol, având-o alături și pe ”Leana.” Cei mai mulți dintre cei veniți acolo sunt oameni în etate, care și-au trăit prima și buna parte a vieții în regimul comunist și care, ulterior căderii acestuia, probabil că nu și-au mai găsit un real scop, precum cel dat vieții în anii anteriori lui 1989. Pentru mulți, nostalgia tinereții are și ea rolul ei în discursul pe care îl au vizavi de trecutul dificil al țării.

ADVERTISEMENT

Indiferent de motivele pentru care se adună acolo, însă, e clar că oamenii încă mai au admirație pentru ”Stejarul de Scornicești.” Acolo, într-o localitate olteană care într-un alt context istoric ar fi rămas, cu siguranță, anonimă publicului larg, s-a născut la 26 ianuarie 1918 ”întâiul fiu al țării”, Nicolae Ceaușescu. Având un astfel de statut, e lesne de înțeles că așezarea a avut un statut privilegiat în deceniile trecute și chiar a devenit oraș în 1989. A urmat un declin economic și social în anii post-decembriști, iar acum, singurul motiv pentru care ai vrea să faci un popas acolo este ca să vizitezi casa natală a lui Ceaușescu.

Când s-a născut, de fapt, Nicolae Ceaușescu?

Puțină lume știe, însă, că Nicolae Ceaușescu nu s-a născut, de fapt, în data de 26, ci pe 23 ianuarie 1918, însă a fost înregistrat câteva zile mai târziu la registrul stării civile pentru nașteri.

ADVERTISEMENT

Textul fișei lui Nicolae Ceaușescu din acest registru citează astfel: ”Act de naştere din anul una mie nouă sute optsprezece luna Ianua­rie ziua Două zeci şi şase, la orele Douăsprezece amiazi. În ziua de Două zeci şi trei ale curentei luni, la orele Douăs­pre­ze­ce amiazi, s-a năs­cut la casa Pă­rinţilor sei din Comuna Scor­ni­ceşti Judeţul Olt, un copil de sex bărbătesc căruia i s-a dat prenumele Nicolae, numele de familie fiind Andruţa Ceauşescu, fiu al Dlui Andruţa Ceauşescu de ani Două zeci şi cinci de profesie Agri­cultor, domiciliat în comuna Scorniceşti şi al Licsandra Cea­u­şes­cu născută Florea D. Militaru de ani Două zeci şi patru, de profesie Agri­cultore (sic!), domiciliată în Comuna Scorniceşti.”

În aceeași fișă a președintelui țării este consemnat decesul dictatorului în mod eronat, la data de 30 decembrie 1989. Peculiar este faptul că această dată a fost consemnată în 1996, când trecuseră deja câțiva ani de la execuția lui Nicolae și a Elenei, iar toată România știa că evenimentul a avut loc de Crăciun, în data de 25 decembrie. Tot pe aceeași fișă se găsește și data căsătoriei celor doi, 23 decembrie 1947, după cum notează jurnalul.ro.

ADVERTISEMENT

Chiar și după atâția ani, a rămas neclar de ce Nicolae Ceaușescu nu și-a asumat data de 23 drept dată a nașterii. Unii speculează că ar fi fost din cauză că 23 ianuarie este o zi prea apropiată de data Micii Uniri, ce a avut loc pe 24. Totuși, Ceaușescu și-a asumat ziua de 26 cu mult înainte să aibă vreo idee că va ajunge la vârful puterii în România.

Urări din toate colțurile țării pentru ”mult-iubitul fiu”

De-a lungul anilor, oamenii, fie ei mai mărunți sau mai importanți, s-au întrecut în a-i ura de bine tovarășului Ceaușescu. În 1974, Ion Iliescu îi scria lui Ceaușescu: ”Vă rog să primiţi cu prilejul zilei dumneavoastră de naştere calde urări de sănătate şi fericire, putere de muncă în îndeplinirea misiunii încredinţate de partid şi popor.”

ADVERTISEMENT

Unii îi scriau poezii, mai scurte sau mai lungi: ”Ceauşescu-i viitorul, Ceauşescu ni-i lumina, Ceauşescu e izvorul, Brazda, piscul şi uzina.” Marile orașe ale țării nu ratau ocazia de a aduce omagii importante conducătorului iubit: ”Brașovul te slăvește, Brașovul te sărbătorește.” Alte mesaje titrau ”La mulţi ani, mult iubite și stimate tovarăşe Nicolae Ceaușescu, ctitor de ţară nouă, erou între eroii neamului.”

Nici șefii marilor fabrici și uzine nu ratau ocazia de a-l preaslăvi pe dictator. Victor Jigman, directorul adjunct al ICE Auto Dacia, îi scria lui Ceaușescu astfel, la ultima sa aniversare: ”Preţuirea întregii lumi pentru înţeleapta politică externă românească. În cei peste 23 de ani, care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului şi în planuzl politici externe, s-a deschis o operă nouă, în care România, poporul nostru, îşi regăseşte adevărata identitate de aspiraţie… La ceas aniversar, urăm conducătorului nostru, arhitectul acestei politici, eroului păcii mondiale, multă sănătate şi putere de muncă pentru triumful ideilor sale generoase de făurire a unei lumi mai bune şi mai drepte pe planeta noastră. Victor Jigman, director adjunct ICE Auto-Dacia”, arată universulargesean.ro.

Nicolae Ceaușescu ar putea câștiga alegeri prezidențiale în România chiar și după moarte

Nicolae Ceaușescu rămâne și după moarte în preferințele românilor. Sondaje de opinie efectuate de-a lungul anilor arată că liderul țării dinainte de 1989 încă ar avea mari șanse dacă ar candida la alegerile prezidențiale.

Un sondaj realizat de Institutul de Studii Sociale în 2018 arată că 64,3% dintre români au o părere bună despre Ceaușescu. În mod interesant, 45% dintre susținători aveau mai puțin de 20 de ani la momentul Revoluției. Succesorul dictatorului este și cel mai puțin apreciat președinte, Ion Iliescu obținând doar 33,9% din aprecierea publicului.

Un sondaj ceva mai vechi, din 2010, realizat de IRES, arată că 41% dintre români ar vota cu Nicolae Ceaușescu dacă ar candida la alegerile prezidențiale. În paralel, două treimi dintre români spun că trăiau mai bine în comunism.

Unii dintre acești români sunt dintre cei care s-au adunat și în această dimineață la mormântul defunctului, iar o parte din ei vor fi prezenți și la anul, când, după cum vor sugera unele titluri, ”Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 105 ani.” Va fi curios de observat și când se va renunța la această exprimare prilejuită de adunările din cimitirul Ghencea.

ADVERTISEMENT