Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că ”nu se ia în calcul majorarea cotei TVA”, și a subliniat că PNL susține cota unică pe care o ”consideră o linie roșie”.
Nicolae Ciucă a transmis că în coaliția de guvernare s-a discutat deja acest subiect şi ”nu se ia în calcul majorarea cotei TVA”.
”În acest moment sunt cele două abordări în care se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor, şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie”, a declarat Nicolae Ciucă.
Liberalul a transmis că ”s-a demonstrat foarte clar în evoluţia economică a ţării că această cotă unică a fost cea care ne-a permis să atragem investitori, ne-a permis să consolidăm capitalul companiilor româneşti şi să consolidăm mediul de afaceri”.
Cât despre reducerea deficitului bugetar, oficialul a ținut să precizeze că singurele măsuri care pot fi luate în acest moment sunt cele ce vizează cheltuielile bugetare.
„În acest an nu este luată în calcul o astfel de măsură (n.r. majorarea taxelor şi impozitelor) (…). Din discuţiile avute cu ministrul Finanţelor, măsurile care pot fi luate în acest moment sunt cele care vizează cheltuielile bugetare şi pot să asigure o reducere a cheltuielilor de până la 5 miliarde”, a mai spus Nicolae Ciucă.
De asemenea, președintele PNL a punctat faptul că nu poate să dea detalii despre cum se va face această reducere a cheltuielilor bugetare,”pentru că în momentul de faţă toate aceste măsuri trebuie să fie propuse de fiecare minister în parte”.
În urmă cu ceva timp, Adrian Câciu, ministrul PSD al Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat un atac dur la adresa liberalilor.
Social-democratul a afirmat că cei de la PNL par să fi uitat că impozitarea progresivă a fost introdusă pentru prima oară de guvernul Brătianu în 1923.
Adrian Câciu a ironizat poziția actuală a PNL care susține că renunțarea la cota unică de impozitare ar reprezenta o „linie roșie” pe care nu o poate accepta.