News

Nicolae Ciucă dă asigurări că nu va fi modificat sistemul de impozitare în 2022. “Nu vom avea nici taxe noi”

Nicolae Ciucă dă asigurări că nu va fi modificat sistemul de impozitare și că nu vom avea taxe noi: ”Vedem cu toţii care este contextul în care ne desfăşurăm activitatea”, spune premierul.
18.05.2022 | 11:59
Nicolae Ciuca da asigurari ca nu va fi modificat sistemul de impozitare in 2022 Nu vom avea nici taxe noi
Nicolae Ciucă dă asigurări românilor că nu vor exista taxe noi. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Premierul Nicolae Ciucă i-a asigurat, miercuri, pe români că nu se va modifica sistemul de impozitare şi nici că se vor introduce taxe noi. Șeful Guvernului a precizat, totodată, că s-a solicitat Ministerului Finanţelor o analiză asupra mediului fiscal.

Nicolae Ciucă: ”Nu vorbim de taxe noi, deoarece vedem cu toții contextul actual”

Nicolae Ciucă a mai anunțat că analiza Ministerului Finanțelor are ca termen 14 zile și după finalizarea ei se va discuta cu reprezentanți ai instituțiilor de specialitate, precum cei din domeniul afacerilor.

ADVERTISEMENT

”În discuţiile pe care le-am avut în cadrul coaliţiei, ieri după amiază am stabilut ca la nivelul Ministerului Finanţelor să avem o analiză care ulterior va fi discutată cu reprezentanţii instituţiilor de specialitate, cu mediul de afcaeri şi cu întregul meediu asociativ.

Nu cred că în momentul de faţă trebuie să vorbim de taxe noi, de alte măsuri, în condiţiile în care vedem cu toţii care este contextul în care ne desfăşurăm activitatea”, a spus prim-ministrul, într-o declarație de presă.

ADVERTISEMENT

De ce nu se vor introduce taxe noi și nu se va modifica sistemul de impozitare

De asemenea, Nicolae Ciucă a explicat că nu se va modifica sistemul de impozitare și că nu vor fi taxe noi deoarece membrii coaliției se concentrează pe ”soluții pentru optimizarea fiscală.”

”Vreau să fac o clarificare, anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi, pentru tot ceea ce avem de făcut în continuare, este să găsim acele soluţii pentru optimizarea fiscală”, a mai transmis Nicolae Ciucă.

ADVERTISEMENT

În urmă cu câteva zile, liderul PSD și al Camerei Deputaților, în același timp, susținea că trebuie introdusă impozitarea progresivă și renunțarea la cota unică.

”În momentul în care ai introdus impozitul progresiv, vă dau exemplu numai în zona de sănătate. Asigurarea de sănătate, asigurările de viaţă să fie deductibile astfel încât nu să fie impozitat acel venit.

ADVERTISEMENT

Mai mult, ştim că la asigurările de viaţă şi de sănătate deja avem şi o sumă care se duce la pilonul 3. Avem şi o economie datorită acestor asigurări la bugetul de stat, la casa de asigurări, către serviciile private de sănătate.

Ori intrăm într-o logică ca în toate ţările civilizate, ori încercăm ne minţim în continuare cu această cotă unică care nu mai este unică”,  a declarat Marcel Ciolacu jurnaliștilor precizând că în momentul de față ”există discuții” , iar atunci când se va lua o hotărâre ”vom ieși împreună și o vom anunța”.

ADVERTISEMENT