News

Nicolae Ciucă nu a cerut încă sprijinul PSD pentru noul Guvern: ”Poate își găsește majoritate la USR”

Premierul desemnat de Klaus Iohannis să alcătuiască un nou Guvern, Nicolae Ciucă, încă nu a cerut sprijinul PSD pentru susținerea Cabinetului să minoritar. Social-democrații declară, ironic, că ”poate acesta găsește majoritate la USR”.
23.10.2021 | 11:15
Nicolae Ciuca nu a cerut inca sprijinul PSD pentru noul Guvern Poate isi gaseste majoritate la USR
ADVERTISEMENT

PNL a renunțat la ideea refacerii coaliției cu USR și a mers pe varianta unui guvern minoritar condus de generalul în rezervă Nicolae Ciucă.

La două zile după desemnare, posibilul viitor premier nu pare a se grăbi cu negocierile în privința unui vot de susținere în Parlament.

ADVERTISEMENT

PSD, partidul care deține cheia instalării acestui Guvern, încă nu a fost contactat de Ciucă.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă încă nu a solicitat sprijinul PSD: ”Poate își găsește majoritate la USR”

Cel care a dezvăluit această situație este liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis. Acesta a spus că Nicolae Ciucă nu a solicitat până în prezent o discuţie şi niciun fel de sprijin de la PSD.

În același timp, social-democratul a precizat că decizia privind susținerea unui Guvern trebuie luată în forurile statutare ale partidului, iar situaţia critică în care se află România ”lasă o marjă de manevră mai mică”.

ADVERTISEMENT

Simonis le reamintește liberalilor că USR a susţinut recent tot un Guvern minoritar, însă condus de Dacian Cioloş şi a transmis că ”poate ajung la concluzia că un Guvern minoritar cu domnul Ciucă prim-ministru poate fi o soluţie”.

”Decizia de susţinere a unui Guvern trebuie luată în forurile statutare ale partidului şi discuţia aceea va fi în forurile statutare, că va fi mâine, că va fi luni, că va fi marţi, în funcţie de calendarul propus de premierul desemnat.

ADVERTISEMENT

Până la urmă, dacă prim-ministrul desemnat îşi găseşte majoritate la USR, USR care susţinea în urmă cu câteva zile că un Guvern minoritar condus de Dacian Cioloş ar fi o soluţie, poate ajung la concluzia că un Guvern minoritar cu domnul Ciucă prim-ministru poate fi o soluţie şi asta.

Dacă domnul Cioloş putea fi minoritar, de ce nu ar fi şi altcineva. S-ar putea să nu fie nevoie de discuţia cu noi cei de la PSD”, a afirmat Simonis, într-o declarație făcută la sediul PSD, conform Știripesurse.

ADVERTISEMENT

Simonis deschide o portiță către susținerea Guvernului Ciucă

În ciuda faptului că Nicolae Ciucă încă nu i-a contactat pentru sprijin parlamentar, social-democrații recunosc că, având în vedere situaţia gravă din ţară, este nevoie de un armistiţiu în clasa politică.

”România se află într-o situaţie critică în acest moment, din păcate situaţia în care ne-au adus cei de la PNL şi cei de la USR, iar cei de la USR conducând Ministerul Sănătăţii în ultimul an de zile, ne lasă o marjă de manevră mai mică decât ne-am fi dorit, pentru că suntem în război, iar în război se fac cabinete de război.

Cred că întreaga clasă politică trebuie să înţeleagă că este nevoie de un armistiţiu pentru o perioadă scurtă de timp pentru a gestiona situaţia dezastruoasă, critică, tragică din spitalele din România şi după aceea putem să ne întoarcem la bătăliile obişnuite între decidenţii politici.

Cred că aceasta este strategia, direcţia politică în care să meargă întreaga clasă politică şi aici vorbesc şi de USR şi de PNL şi de toată lumea – armistiţiu până când gestionăm situaţia din spitale pentru că oamenii mor în fiecare zi, mor în România mai mulţi oameni decât în toată Europa la un loc şi acest lucru nu poate să ne lase impasibili”, a mai adăugat deputatul PSD.

ADVERTISEMENT