După plecarea din partid, Nicolae Ciucă nu a mai fost privit cu aceeași ochi, astfel că un ministru PNL a declarat că de multe ori avea impresia că acesta nu avea ce căuta în politica din România.
Invitat la Testul Puterii, Denise Rifai l-a întrebat pe Mircea Fechet dacă a susținut vreodată un candidat despre care considera că nu avea ce căuta în politică.
„Am avut uneori această impresie în legătură cu fostul președinte Ciucă. De multe ori m-am întrebat dacă domnia sa avea ce căuta în politică sau nu. Nu spun asta în sens negativ. Dânsul s-a format în multe situații care nu aveau legătură cu politica, respectiv în sistemul militar, dând dovadă de un anumit mod de a face lucrurile ce îl făceau uneori incompatibil cu politica”, a recunoscut Mircea Fechet la Testul Puterii, emisiune ce poate fi urmărită live în fiecare zi de marți, miercuri și joi, de la ora 18:00, sau de la ora 21:00 pe canalele oficiale de YouTube și Facebook ale FANATIK.ro.
Nicolae Ciucă este un general român în rezervă. Acesta a ocupat funcția de prim-ministru al României între noiembrie 2021 și iunie 2023. A condus, de asemenea, Ministerul Apărării Naționale în timpul guvernelor lui Ludovic Orban și Florin Cîțu.
Fostul militar a deținut și funcția de șef al Partidului Național Liberal. După rezultatele de la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, când nu s-a calificat în turul doi și a obținut și un procent scăzut, Nicolae Ciucă și-a dat demisia din PNL. Acesta a devenit senator, însă a eliberat și această funcție rapid.
Ministrul Mediului a mai dezvăluit și dacă a fost nevoit să apere o decizie de mediu în PNL, chiar dacă el, ca specialist, nu era de acord cu ea. Acesta a menționat chiar decizia momentului, aceea de a da liber vânătorilor să împuște urșii agresivi întâlniți.
„Am luat multe decizii de mediu și a trebuit să le apăr pe toate în partid. Și dacă ne referim la împușcarea urșilor, pentru că s-a întâmplat o tragedie. Cred că, astfel de decizii, deși sunt foarte controversate și au foarte multe detalii tehnice în subsol, cred că trebuie să treacă și prin filtrul partidului pentru că o influență din punct e vedere politic și m-am bucurat să văd că partidul susține o astfel de decizie, deși este controversată. Nu am fost pus în situația în care, ca specialist, să nu fiu de acord cu o măsură. De multe ori părerea de la minister a fost și părerea de la partid”, a mai afirmat ministrul Mediului.