Antrenorul vicecampioanei României a spus că indiferent de modificările pe care le va face la echipă, nu înseamnă că FCSB nu acordă importanță competiției europene.
Nicolae Dică a anunțat modificarea sistemului de joc în vederea partidei dintre Anderlecht și FCSB, în penultima dispută din faza grupelor Conference League.
„Pe ce echipă ne bazăm? Dacă noi am jucat luni seară la Sfântu Gheorghe și ne-am întors noaptea, la 4, la bază, marți am făcut doar refacere, iar azi am plecat pe drum atâtea ore, credeți că nu ar trebui să schimb niște jucători din echipă?
Am văzut și în campionatul României, s-au jucat intermediare și majoritatea echipelor au schimbat jucătorii.
Este normal să schimbăm. Asta nu înseamnă că nu ne interesează acestă competiție. Trebuie să ne gândim cum vom folosi acești jucători, ce feedback am de la ei.
Noi ne antrenăm azi practic, iar jucătorii care au jucat luni seară fac un antrenament de reactivare”, și-a început Nicolae Dică discursul.
Nicolae Dică a continuat și a vorbit despre tinerețea jucătorilor pe care îi are la dispoziție, fiind convins că aceștia vor crește după acest sezon european și îi asigură pe fanii echipei că va trata serios ultimele două meciuri din Conference League:
„Ați văzut și voi diferența care a fost când am jucat cu foarte mulți jucători tineri și care au evoluat mai puțin.
Sunt tineri, fără meciuri internaționale, dar vor prinde și ei experiență și vor ajunge la un nivel bun. Important e că am ajuns aici, dar important e și cum vom termina ultimele două partide”.
„Dacă vom folosi jucători care au jucat mai puțin în campionat nu înseamnă că nu ne interesează această competiție. Încercăm pe mai multe fronturi, trebuie să dăm șanse și alte jucători să evolueze”, a mai spus Nicolae Dică.