Stiri sportive

Nicolae Dică, despre meciul FCSB – Dinamo. Cum îşi va motiva jucătorii

29.07.2018 | 00:09
Nicolae Dica despre meciul FCSB  Dinamo Cum isi va motiva jucatorii

Nicolae Dică a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre meciul FCSB – Dinamo, derby care va avea loc duminică, 29 iulie, de la ora 21.00, în etapa a 2-a din Liga 1 Betano, sezonul 2018-2019, pe “Arena Naţională”, LIVE VIDEO pe www.fanatik.ro.

Meciul FCSB – Dinamo de duminică este primul pentru derby din sezonul competiţional 2018-2019. Nicolae Dică este fericit că nu are probleme de lot înaintea derby-ului de pe “Arena Naţională”. Acesta a comentat în legătură cu problemele care au apărut la CFR Cluj, după ce Edi Iordănescu a fost dat afară de la campioana României după trei meciuri.

Nicolae Dică, despre meciul FCSB – Dinamo

“O partidă importantă pentru noi. Se uită tot ce ai făcut rău înainte dacă iei cele 3 puncte cu Dinamo. Trebuie să facem un joc perfect pentru că Dinamo o să fie o echipă motivată şi o să îşi dorească să câştige. Îi cunoaştem foarte bine că sunt jucători care au evoluat în Liga 1 sau Liga 2. O să am un discurs înainte de meci, dar cred că ei trebuie să fie motivaţi pentru că este un meci important pentru noi, pentru suporterii Stelei. Noi nu jucăm pe prime în campionat. Avem salarii destul de mari şi e suficient.”

…despre lotul pentru FCSB: Nu avem nicio problemă de lot. Pintilii va lipsi pentru că este suspendat.”

…despre Cristian Lopez: “Atacantul nu va veni până mâine pentru că nu am putut să ne înţelegem până acum cu el. Aveţi informaţii multe şi ştiţi mai bine decât noi. Sunt jucători pe care îi dorim, purtăm discuţii. Lopez este unul dintre ei şi o să vedem ce se va întâmpla. “

…despre Harlem Gnohere: “Nu este 100% pregătit din punct de vedere fizic, dar avem nevoie de el. De asta am şi ales să joc cu el în meciul cu Rudar. Ne-a ajutat foarte mult în sezonul trecut şi o să se pună la punct în scurt timp.”

…despre atmosfera de la FCSB: La Steaua niciodată nu sunt liniştite lucrurile. Mereu se găseşte ceva. Atmosfera este foarte ok la echipă, nu există nicio problemă. Suntem la început de campionat.

Nicolae Dică vrea să iasă învingător din duelul cu Florin Bratu

…despre Dan Nistor: “Este un jucător important la Dinamo, trage echipa după el. Ştie ce are de făcut şi o să fie motivat mâine. Mie îmi place de Nistor.”

…despre duelul Dică – Bratu: “Am avut şi anul trecut două derby-uri cu Dinamo. Este un meci important şi pentru mine şi îl aşteptam cu nerăbdare. Joci cu 30-40.000 de suporteri în tribună şi e foarte frumos. Nu este o luptă între mine şi Bratu, ci între Steaua şi Dinamo. El este un antrenor tânăr, cu multă ambiţie. Îşi doreşte să aibă rezultate, dar sper ca eu să fiu cel învingător.”

…despre fanii FCSB: Probabil se vor mai vinde bilete în cursul zilei de astăzi, dar şi mâine. Ne dorim să avem câţi mai mulţi suporteri alături de noi.”

…despre incidentul de la CFR Cluj: “Nu sunt eu în măsură să vorbesc de ceea ce s-a întâmplat la CFR Cluj, dar este păcat că un antrenor pleacă după 3 meciuri. Nu ai de unde să ştii ce dicuţii au fost la club.”

FCSB – Dinamo, duminică, ora 21.00, pe Arena Naţională, LIVE VIDEO pe www.fanatik.ro.