Fotbal intern

Nicolae Dică i-a analizat pe Dorin Rotariu și pe Andrei Ivan: „Tineri și interesanți”

16.11.2018 | 20:56
Nicolae Dica ia analizat pe Dorin Rotariu si pe Andrei Ivan Tineri si interesanti

Gigi Becali a declarat că vrea să-i transfere în această iarnă pe Dorin Rotariu și pe Andrei Ivan, patronul celor de la FCSB începând deja negocierile cu echipele de care aparțin cei doi.

Nicolae Dică nu s-ar opune venirilor celor doi fotbaliști, la adresa cărora are doar cuvinte de laudă. Antrenorul crede că atât Rotariu, cât și Ivan s-ar plia sistemului tactic gândit de el.

Nicolae Dică i-a analizat pe Dorin Rotariu și pe Andrei Ivan

Dică e de părere că Rotariu ar fi un excelent jucător de bandă, iar despre Ivan spune că și-a îmbunătățit jocul de când s-a transferat la Rapid Viena.

“Ambii sunt jucători interesanți și tineri. Dorin Rotariu a avut evoluții bune la Dinamo, dar e păcat că nu s-a impus în Belgia. După ce a plecat la Mouscron, a avut evoluții bune acolo. Este un jucător de calitate, cu un caracter frumos. Dacă va ajunge la Steaua, va fi foarte bine și pentru club, dar și pentru el.

Din punctul meu de vedere, el poate juca număr 9, pe dreapta, dar și pe stânga, acolo unde a jucat și la națională.

Andrei Ivan are o viteză foarte bună și este un jucător bun de contraatac. Dar, la ce am văzut eu acum, la meciul cu Rapid Viena, a crescut în forță și în inteligența jocului. A început să mai țină de minge, să protejeze bine, ceea ce nu făcea la Craiova”, a declarat Nicolae Dică la o televiziune de sport.

Luptă cu Dinamo pentru Rotariu

Dorin Rotariu este împrumutat momentan de Club Brugge la AZ Alkmaar, în Eredivisie. În schimb, Andrei Ivan evoluează pentru Rapid Viena, în Austria. Rotariu, 23 de ani, a jucat nouă meciuri oficiale pentru Alkmaar în actuala stagiune, marcând un gol, în Cupa Olandei. Nu a fost niciodată titular însă în campionat, unde a strâns numai 100 de minute timp efectiv de joc. Rotariu se află și pe lista de transferuri a lui Dinamo în această iarnă, fiind dorit de fostul său antrenor de la Mouscron, Mircea Rednic.

Andrei Ivan, 21 de ani, a strâns 23 de meciuri oficiale în tricoul lui Rapid Viena, marcând trei goluri. La fel ca Rotariu, Ivan nu este însă un titular de drept, intrând mai degrabă din postura de rezervă.