Nicolae Dică îi răspunde lui Rednic înainte de Dinamo – FCSB: “Întrebaţi-l şi pe Reghe”

DERBY DE ROMÂNIA
Mirela Apostol   
în Casa Pariurilor Liga 1
10/11/2018, 13:13
Nicolae Dică îi răspunde lui Rednic înainte de Dinamo – FCSB: “Întrebaţi-l şi pe Reghe” GALERIE FOTO DERBY DE ROMÂNIA
Mircea Rednic in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si Dinamo Bucuresti, din cadrul Ligii 1 Betano, disputat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni 5 noiembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mircea Rednic a vrut să-l ironizeze pe Nicolae Dică, spunând că antrenorul de la FCSB nu are licenţa PRO, însă acesta a dobândit-o recent. La următoarea apariţie, “Puriul” şi-a cerut scuze pentru greşeală, iar astăzi a venit rândul rivalului său de a trimite “săgeţi”.

Marius Şumudică şi Mircea Rednic au avut un schimb de replici în urma căruia antrenorul de la Dinamo i-a spus lui Şumi că a câştigat titul cu Astra dorită lui şi a victoriei pe care a obţinut-o în meciul cu Dinamo. De aici, Dică a spus că poate fi cu dus şi întors declaraţia oferită de Rednic, lăsând de înţeles că Dinamo a pierdut cu Astra doar pentru a nu pune FCSB mâna pe titlu.

Ce îi răspunde Nicolae Dică lui Rednic înainte de Dinamo – FCSB

”Consider că jocul lui Dinamo a crescut de la venirea lui Rednic, chiar dacă a schimbat mulți jucători. Să îi analizez pe Dinamo e foarte greu. Au schimbat 3 antrenori în 14 etape. Cei mai periculoși jucători sunt Nistor și Salomao, asta e clar. Îi mulţumesc lui Şumi pentru că m-a apărat, nu vreau eu să mă bag în aceste lucruri. Sunt cu dus şi întors declaraţiile domnului Rednic pentru că a zis că datorită lui Dinamo a câştigat Astra titlul. Întrebaţi-l şi pe Reghe cum a pierdut titlul”, a spus Dică în cadrul unei conferinţe de presă.

Nicolae Dică în meciul de fotbal dintre FCSB şi CFR Cluj, din cadrul play-off-ului Ligii 1 Betano, desfăşurat pe Arena Naţională din Bucureşti, duminică 29 aprilie 2018.
Nicolae Dică în meciul de fotbal dintre FCSB şi CFR Cluj, din cadrul play-off-ului Ligii 1 Betano

“Vreau să îmi cer scuze legat de situația care s-a creat cu Dică, nu am știut că și-a luat licența. Îmi cer scuze, niciodată nu voi mai vorbi de Dică, e antrenor și e responsabil de tot ce se întâmplă la echipa lui. Voi, cancaniștii, nu ați spus nimic, m-ați lăsat să vorbesc aiurea”, era mesajul prin care Mircea Rednic şi-a cerut scuze.

Partida dintre FC Dinamo Bucureşti şi FCSB este programată pentru duminică, de la ora 21:00, urmând să fie transmisă în format LIVE VIDEO pe FANATIK.RO.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles