Startul vicecampioanei FCSB în nou sezon a fost unul poticnit, cu rezultate departe de așteptările patronului Gigi Becali și ale fanilor. Omul de afaceri a decis să facă din nou investiții masive în transferuri, spre bucuria antrenorului Nicolae Dică.
La câteva ore după succesul echipei FCSB 1-0 cu Dunajska Streda din turul 3 preliminar al Conference League, Gigi Becali a decis să lanseze o nouă ofensivă pe piața transferurilor.
Așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate Eduard Radaslavescu și Radu Boboc, ambii de la Farul Constanța, au semnat cu gruparea roș-albastră, iar la scurt timp și Marco Dulca, mijlocașul defensiv al celor de la Chindia Târgoviște.
Anterior manșei întâi cu Dunajska Streda, la FCSB au ajuns David Miculescu, al cărui transfer a fost anunțat în exclusivitate de FANATIK și atacantul echipei CS Mioveni Bogdan Rusu.
Antrenorul Nicolae Dică este în culmea fericirii și încă mai așteaptă întăriri. Gigi Becali a anunțat că, pe lângă cei trei fotbaliști achiziționați joi, în cel mai scurt timp la echipă ar putea ajunge încă un fotbalist.
”Să sperăm că va veni şi al 4-lea. Deocamdată nu este, aşteptăm. Sperăm să se facă şi al 4-lea transfer în următoarele zile. Mai contează acum, vedem (dacă al patrulea jucător este din România, sau din străinătate – n.r.). Eu am spus că mi-l doresc, cu restul se ocupă conducerea”, a reacționat Nicolae Dică.
FCSB nu doar achiziționează jucători, ci negociază și plecarea unora dintre actualii componenți ai vicecampioanei. După transferul lui Florin Tănase la Al Jazira și portarul Șetfan Târnovanu ar putea părăsi gruparea lui Gigi Becali.
Portarul care a intrat recent și în circuitul echipei naționale este pe radarul mai multor echipe din Europa, iar viitoarea destinație ar putea fi Portugalia, sau Franța.
Eventualul transfer al lui Târnovanu ar reprezenta o nouă șansă pentru Andrei Vlad de a redeveni numărul 1 între buturile roș-albaștrilor.
”El se antrenează normal, este un jucător profesionist. Este normal să fie dezamăgit sau supărat că nu apără, altfel nu ar fi normal dacă nu ar fi supărat. Nu arată acest lucru, dar este clar că e supărat.
Se antrenează 100% în fiecare zi şi îşi aşteaptă momentul. Cum Târnovanu şi-a aşteptat momentul, aşa şi el. Dacă el va intra pe teren şi va da totul, nu va mai ieşi din echipă”, a comentat Nicolae Dică.
În ceea ce privește partida de sâmbătă de la Mioveni, Nicolae Dică are probleme în ofensivă, unde nu-i va putea folosi pe Florinel Coman, accidentat, și pe Bogdan Rusu. Transferat tocmai de la adversara de mâine, Rusu nu va fi utilizat în urma unei înțelegeri pe care Gigi Becali a a avut-o cu primarul orașului Mioveni în momentul perfectării tranzacției.
„Ne așteaptă o partidă cu o echipă care nu a început bine acest campionat. În schimb, sezonul trecut a fost foarte bun pentru ei. În mare, au același lot, același antrenor. Este o echipă care se bazează foarte mult pe faza defensivă, are o organizare bună în propria jumătate și se bazează pe contraatacuri și faze fixe.
L-am adus de la ei pe Rusu, care era un jucător foarte important. Este bine că l-am adus, este un jucător cu mare experiență care sperăm să ne ajute. Nu există o clauză la Rusu care să-i interzică să joace, dar în discuția dintre patronul nostru și domnul primar de la Mioveni i-a promis că nu îl vom băga în meciul cu ei și așa vom face. Am avut o discuție ieri cu patronul și am spus că este OK. Dacă așa am discutat, trebuie să ne ținem cuvântul, suntem oameni”, a declarat Nicolae Dică în conferința de presă premergătoare meciului CS Mioveni – FCSB.