Nicolae Dică nu a descifrat tactica „tricolorilor” din România – Danemarca, scor 3-1. La 35 de ani de la calificarea la Campionatul Mondial, Iosif Rotariu a intrat la FANATIK SUPERLIGA și ce explicat ce sistem de joc a folosit Emeric Ienei.
S-au împlinit 35 de ani de la România – Danemarca, scor 3-1. Dorin Mateuț, Nae Ungureanu, Gabi Balint și Iosif Rotaru au vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre celebrul meci în care „tricolorii” au obținut calificarea la Campionatul Mondial din 1990.
Pe lângă amintirile de pe dreptunghiul verde, Iosif Rotariu a explicat și ce sistem de joc a folosit Emeric Ienei cu Danemarca. Fostul internațional român a intrat într-un dialog interesant cu Nicolae Dică.
Nicolae Dică: „Ce sistem ați jucat la meciul cu Danemarca?”.
Iosif Rotariu: „Sistemele erau prea puțin importante în fotbal. Eram polivalenți, eu la Steaua jucam mijlocaș central, însă atunci am jucat fundaș stânga la națională. Sistemul se transformă în funcție de calitățile jucătorilor”.
Nicolae Dică: „Ați jucat cu Iovan – Gică Popescu – Andone, Lupu a jucat mijlocaș central cu Sabău și Hagi”.
Iosif Rotariu: „Hagi a jucat în partea dreaptă, Sabău juca undeva în centru. Era un sistem foarte mobil, jucătorii erau foarte inteligenți din punct de vedere tactic. Nu trebuia să ne spună că jucăm cu patru pe linia de fund, jucătorii aveau o inteligență tactică.
Eram lăsați să ne dezvoltăm”.
Nicolae Dică: „E clar că jucătorii aveau libertate pe faza ofensivă, mă gândeam cum se interpreta faza defensivă”.
Iosif Rotariu: „Hagi avea marcaj om la om în fiecare meci, era mult mai greu atunci. Dacă îi puneam om la om pe Messi sau Ronaldo nu știu dacă aveau un sfert din goluri. Jucătorii erau foarte valoroși din toate punctele de vedere.
Am mai exersat loviturile libere cu jucătorii pe la echipele la care am fost. Nu s-a schimbat nimic, tot la 9 metri se pune zidul. În urmă cu 3, 4 ani dădeam 9 goluri din 10 lovituri libere, în ziua de astăzi din 10, 6 se dau în zid și una se duce spre poartă.
Înainte nu era echipă în Liga 1 care să nu aibă jucători care bat fazele fixe. La echipele de club din România se duc 3, 4 jucători în jurul mingii. Acum trebuie să execute unul penalty și vine altul să ia mingea, înainte nu exista așa ceva.
Nicolae Dică: „Sunt decizii care se iau înainte de joc, este clar cine bate primul, al doilea sau al treilea”.
Iosif Rotariu: „Nu era ca în ziua de astăzi, lasă că mă simt mai bine și bat eu”.
Nicolae Dică: „Dacă se simt amândoi bine ce se întâmplă? Se bat pe teren?”.
Iosif Rotariu e sigur că experiența internaționalilor români acumulată în cupele europene a decis soarta meciului. Fostul mijlocaș a spus și cum a ajuns Gabi Balint la națională, deși nu era unul dintre jucătorii din radarul lui Emeric Ienei la acea vreme.
„Majoritatea jucătorilor jucam la Steaua și Dinamo, doar Gică Popescu era de la Universitatea Craiova. Ne știam foarte bine, aveam relații foarte bune de joc. Am jucat în semifinală și finală de Cupa Campionilor, deci aveam o cotă valorică ridicată.
Și Danemarca avea o echipă foarte bună, poate e cea mai bună echipă din istoria lor. Noi aveam nevoie de victorie, un meci egal ne-ar fi scos din cursa pentru calificare. Ne-au ajutat foarte mult performanțele de la nivel de club.
Ne-au ajutat și suporterii, au fost foarte importanți. Ne-au aplaudat încontinuu, chiar dacă nu jucam atât de bine. Am avut și șansă, golurile noastre au fost înscrise cu șansă, la două dintre ele am participat și eu.
Faptul că am jucat la un nivel înalt în cupele europene ne-a ajutat foarte mult să obținem calificarea cu Danemarca. Gabi Balint a fost inspirat, avea experiența meciurilor europene de la Steaua, chiar dacă nu a jucat în preliminarii”, a spus Iosif Rotariu.
„Pierderea lui Cămătaru nu a fost atât de mare pentru că ne-am calificat, dar a fost o pierdere la Campionatul Mondial. Aportul lui Cămătaru în Italia trebuia să fie unul foarte înalt. Era golgheterul preliminariilor și era un jucător cu un nivel ridicat.
Era considerat cel mai bun vârf din România, era într-o formă fizică extraordinară și cred că ne-ar fi ajutat foarte mult. Cred că altul era parcursul nostru cu el în teren.
Nu vreau să fac o diferență cu generația din 1994, dar cred că generația noastră a fost mai matură și mai experimentată. La Campionatul Mondial nu am fost dominați de nicio echipă, ne-am bătut de la egal la egal cu URSS, Argentina și Irlanda.
Cu plusul pe care l-ar fi adus Cămătaru puteam să ajungem mult mai departe. Ne-a lipsit foarte mult, cred că în meciul cu Irlanda ne-a lipsit foarte mult Cămătaru. Cuplul de atacanți din preliminarii era Lăcătuș – Cămătaru”, a mai spus fostul internațional.