Nicolae Dică este noul antrenor al celor de la FCSB. FANATIK a anunţat culisele acestei mutări încă de săptămâna trecută, după meciul tur cu Saburtalo. După plecarea lui Toni Petrea, Gigi Becali a bătut palma cu fostul antrenor.
Astfel, joi, în returul cu Saburtalo, Nicolae Dică își va începe al doilea mandat pe banca roș-albaștrilor, primul fiind între iunie 2017 și decembrie 2018. Meciul cu gruzinii se anunță unul foarte dificil, în condițiile în care oaspeții au câștigat confruntarea tur și FCSB are nevoie de o victorie la două goluri diferență.
Gigi Becali a anunțat că Nicolae Dică este noul antrenor de la FCSB într-o conferință de presă la Palat. Patronul a declarat că o să îi acorde libertate lui Dică până la finalul turului, în care tehnicianul va face echipa și schimbările:
“Bani la performanţă. Vrea mai multă libertate, îi dau mai multă libertate. O să îi dau libertate în tur, să fie pe primul loc la mare diferenţă. Nu pot să îi pun obiectiv calificarea. Vorbim de viitor. Înseamnă următorul an.
Calificarea în grupele Conference League depind de viitorul clubului. Dacă nu ne calificăm, eu încep să mă retrag în mare parte. Este un meci decisiv, iar dacă trecem de acest meci, mai sunt şi alte meciuri decisive.
Eu nu mai concep. Nu mai dau milioanele. Cred că am mai multă înţelepciune. Dai banii tăi, 30.000 de euro, lui Tănase. Păi sunt nebun? Da, îi dau dacă produce. Nu se va mai întâmpla să dau 3-4 milioane de euro pe an.
Dică mi-a spus că vede altfel. Am discutat în mare. I-am spus că va avea libertate 15 meciuri. El face schimbările, nu mai fac eu. Dacă văd că nu merge… Mi-a spus să îl las câteva meciuri, să îşi impună filosofia.
Şi aşa nu mai am mult. E posibil să nu mă retrag, dar din ce văd… Oamenii din fotbal mă ştiu pătimaş. Numai că, nu mai sunt aşa… Hai să spunem că nu s-a stins, că fotbalul e frumos. Dar sunt prea mulţi bani, 4-5 milioane de euro. E o nebunie”.
Patronul celor de la FCSB spune că a savurat gluma lui Mihai Rotaru și a declarat că se ferește să își mai critice jucătorii, în condițiile în care urmează niște meciuri foarte importante pentru FCSB:
“Mihai Rotaru a făcut o glumă bună. Sunt prieten bun cu el. Ne-am certat atunci, poate am greşit şi eu. E un om de calitate. Zice că a luat 100.000 de euro, dar eu am scăpat de unul. Trebuie să îi dea banii lui Vînă. Aşa i-am dat 100.000 de euro şi am scăpat.
Florin Tănase este un om de mare calitate. Nu ai cum să te superi pe el. Pentru Olaru nu au mai dat niciun semn de viaţă. Nu mai vreau să critic pentru că avem nişte meciuri de foc. Joi şi apoi cu FC U Craiova.
Toni Petrea m-a sunat noaptea, mi-a spus că vrea să plece. I-am spus să vorbim a doua zi. Mi-a spus că nu ştie ce să mai facă. A renunţat pentru binele echipei. Avem cel mai cuminte lot, ce militărie trebuie să coboare?
I-am spus lui Meme Stoica să vorbească cu Tavi Popescu. Să fie smerit, nu să înceapă el la 19 ani să facă una sau alta. Deci, în turul acesta vorbim despre ce va fi. Dacă e pe primul loc la trei puncte faţă de CFR Cluj şi Craiova… cu tot respectul pentur celelalte echipe, nu mă interesează. Eu cu ei am treabă”, a spus Gigi Becali la Palat.